Studii despre

luptăm pe două fronturi

2012-03-03T21:33:00.002+02:00

tu o numeşti luptă
eu război
îmi număr gradele adunate până acum
rememorez tranşeele săpate
aproape că vreau să te strivesc
sub tălpile prea micuţe ascunse în bocanci
dar uite
tălpile astea nu sunt făcute să-ţi sărute rănile când agonizezi
împărţim acelaşi pat nu şi aceeaşi uniformă
am dreptul să te omor şi să-ţi curm fericirea
în fiecare îmbinare a trupurilor noastre
fiindcă ştii
ochii mei rămân veşnic ficşi privind golul
din nebunia unei astfel de relaţii

a trebuit să-mi pregătesc retragerea cu grijă
mâinile tale puternice mi-ar fi sugrumat încheieturile
sufocându-mi buzele cu o iubire nepermisă în război
nici măcar cea mai puternică artilerie n-ar fi rezistat
n-aş fi putut opri gloanţele să-mi găurească orgoliul
postavul mi-e încă îmbibat cu sudoarea nervilor morţi
pe câmpul de luptă

mi-e frică
noaptea ne va găsi încercănaţi şi neliniştiţi
de obuzele care ne trimit la psihiatrie
iar dimineaţa

unde vom fi dimineaţa?

m-am hotărât să nu te mai citesc

2012-03-01T23:40:00.000+02:00

îmi amorţeşte gâtul mereu
când stau cu genunchii lipiţi de bărbie
sufletul e înconjurat de pagini mutilate, rupte din romanele tale de doi lei
mă doare capul
prea multă analiză
prea multă psihologie
pentru o singură inimă bătătorită

m-am îmbolnăvit de prea mult tine
de foi umplute cu mâzgăleli stângace
le-am încurcat
nu mai ştim ale cui sunt şi ne e frică să ni le asumăm
de fapt
ia-le tu
pentru mine s-au şters toate ideile
am simţit de multe ori că trebuie să renunţ
doar că nu am avut destulă putere să mă ascult
mi-am scris viaţa pe afişe colorate
lipite acum pe toţi stâlpii din marile oraşe
şi te-am lăsat să furi din trecutul meu

mă tot gândesc la mine, da, sunt egoistă
am nişte mâini subţiate în depresii
(au tremurat disperate căutându-te ani de-a rândul)
am un creier trădător şi laş
(a fugit în mijlocul duelului)
am un trup rece învelit în frunze putrezite
(miroase deja a hoit)

care frunze?
abia a venit primăvara...

când călătoream pe abisul unei vieţi

2012-02-29T20:43:00.001+02:00

Mulţumiri lui Daniel Toth pentru fotografie. Alte creaţii găsiţi aici.

mă plimbam astăzi pe talpa piciorului tău
ştergând de praf amintirile din sfere de sticlă

priveam începutul
o ruină interioară a ceea ce eram
ici colo - coloane împletite zâmbeau
printre vrafuri de nopţi nedormite
ne sufocam în lacrimi de dorul celuilalt
neştiind că suntem iubiţi

urmau rafturi întregi de manuale de psihologie
teoria kantiană aplicată fără să fie înţeleasă
mâinile noastre se ţineau strâns când
pipăiau bibliotecile minţii
create în circumvoluţiuni

ne sărutam nebunia

am obosit cutreierând paranteza arcuită simplu
mă îndrept spre călcâi fugind
de egoul meu cu buze cusute
spre infinitul de pe axa vieţii noastre
şi mă întreb
dacă am pus în tine chiar toată fiinţa mea.

pornografie psihologică

2012-02-27T00:03:00.001+02:00

Mulţumiri lui Daniel Toth pentru fotografie.

aveam vreo treişpe ani
când vântul îmi lipea de buze părul înfoiat
credeam că lumea se învârte sub rotiţele minţii mele
dragostea nu era decât o zăpada în deşert -
nu credeam că
voi plânge pentru fiecare fum de ţigară
pierdut în negura pupilei dilatate

am găsit rolele de film
închid lumina

mâinile aveau picioare
fugeam cu ele de-a lungul corpului tău înfrigurat
tălpile se bătătoriseară tot alergând
printre artere reliefate în carne tânără

mi-am lipit sânii de fiinţe criogenate în amintiri
imposibil de şlefuit pentru o inimă legată la ochi
cu o eşarfă aspră
în care înfăşura durerea de burtă
revăd toate aceste scene
regizate de hitchcock
ca pe o ecranizare răpusă straturi greoaie de praf
când închid ochii
becurile pâlpâinde se sting

într-un moment de respiro
realizez că

mi-am vândut sufletul
unui om de nimic care a făcut din el
o haină amantei.

ţin în palme corola de minuni a lumii

2012-02-24T13:14:00.001+02:00

uite
aici e ceaşca ta de cafea cu lapte
a mea e plină de buzele tale
de când ţi-a adormit în braţe
tricoul atârnând valuri de zdrenţe
de pe marginea scaunului

bând februarie
ţi-am pătat cămaşa scrobită în dreptul inimii
mi-e teamă că mă vei certa
iarăşi
aş spăla cu lacrimi orice ţipăt
uneori pare
că sunt aici să dau o pereche de suflete
pentru ca tu să faci firimituri porumbeilor

după travaliul prelungit
mă arborez în tine
trupurile noastre sunt frământate precum un aluat
şi se lipesc sub iarna dezgheţată
contorsionând iubirea şi trasformând-o
în flori de lotus.

sursă foto.

mi-am pierdut paşii

2012-02-23T01:20:00.005+02:00

nu cred că mai e vreun viitor aici
atâta timp cât ne despart covoare de nervi
corpul a fost doar o matrice
m-am topit
în hotarul dintre tine şi viaţă
şi am murit
pe braţele unui râu străin
crezând că nu mă iubeşti
fiindcă niciodată nu mi-ai arătat nimic
mi-am zbătut coapsele între palmele tale
ca un fluture în borcan
râsul tău culmina cu durerea sufocării
lacrimile nu se sinchiseau de ochii
care le priveau
iar tu călcai pe ele fără să crâcneşti
mă simţeam o păpuşă voodoo
stând acolo
răstignită în acele melodramei
din care nu mă puteam rupe

am lăsat urme pe unde am trecut
drumeţiile în căutarea uitării au apus demult
- alegerea zace în pumnii tăi.

sursă foto

ieri nu se dezlipea atât de uşor

2012-02-20T17:31:00.001+02:00

Mulţumiri © Afrodita’s Blog pentru fotografie

am lipit
de şira spinării un măr roşu
studiez gravitaţia cu el alături
mi se rupe sufletul când îl văd alunecând
şi
odată cu el
toată demnitatea mea
tot ce aveam mai pur şi mai blând în mine

trecutul muşcă din mărul meu

am rupt foi încontinuu
şi n-am reuşit să găsesc formula
care să-l facă să revină la locul lui
ba nu
nu la locul lui
ci mai sus, între omoplaţi
acolo unde eram eu înainte să cobor
la subsol
printre genele inferioare ale lumii
să cobor
da, să coboooor
printre noduri şi să ajung la rădăcini

întotdeauna am vrut mai mult
am călcat strâmb şi mi-am julit genunchii
pe atâtea trepte şubrede din lemn de livadă
dar acum
sunt gata să învăţ de la frizer
să tai ramurile în plus

mesaj criptat pe şira spinării

2012-02-18T14:24:00.000+02:00

am strâns un timp neînţeles între omoplaţi
ca-ntr-o clepsidră de piele
mărginită cu felii de lămâi în zahăr ars
înăuntru e un arţar
curge sirop caramelizat printre
foile zimţate
pe mijloc e crestată o bilă
prin ea se vede marea fără banchize
tocită de alizee

prezentul curge cu bob scurt
picurând dintre ramurile veştede
pe scoarţa zgrunţuroasă

vine iarna

o parte din mine moare odată cu
pământul galben din cărămizile căzute
sub rădăcinile dunelor
cealaltă îşi rade coastele
şi le presară peste inimă
drept iglu

mi-am tăiat codiţa turcoaz
care îmi ramifica pleoapa
în semn de exilare
de sub aripa protectoare
a copilăriei.

suntem maleabili şi ductili

2012-02-16T19:42:00.000+02:00

îngroapă-ţi secretele în pielea mea

astfel,
surpăm împreună pământ de neom
şi modelăm în lut
pe roată
viitorul nostru.

un fiasco.

2012-02-14T22:36:00.001+02:00

N-o să vă vină să credeţi.

Dar e chiar cu Jim Carrey.

status epilepticus

2012-02-12T09:51:00.002+02:00

nu ştii în ce hal pulsează inima minciuni
când sunt cu tine
mi-e frică de ziua în care nu voi mai putea
să-ţi sărut tălpile arse de dorul iubitelor tale
întodeauna altele, dar niciodată eu
ne certam mereu
umpluţi de păcate bine ascunse
printre gratii de sudoare palidă

eu sunt plus infinitul,
ba nu
fiindcă te înşel cu acordul tău,
ştii foarte bine că îmi pasă şi o fac
pentru că te iubesc
dar tu nu iubeşti cu suferinţa mea,
atunci de unde ştii că mă voi întoarce mereu,
te cunosc prea bine

nu am mai continuat
preferam
să rămân lângă ochii tăi calzi
decât să le întorc şira inertă
sufocată în lacrimi pierdute prin cearşafuri
năclăite de împăcări formale
simple pagini mâzgălite
rupte din caietul subţire al palmelor noastre

poate că ai zeci de motive
sau poate doar unul pentru care
te înveleşti cu părul meu în fiecare noapte
când mor
pentru o jumătate de oră

se topeşte gerul

2012-02-09T19:43:00.001+02:00

mă refugiez în braţele viscolului
doar pentru că asta eşti tu

ai umplut copacii cu fire de gheaţă
m-am rătăcit printre cele şapte anotimpuri
cu ghiocei pierduţi în zăpezile verii
stau pe vârfuri la hotarul dintre
toamnă şi primăvară
inima îşi ofileşte arterele
în palmele tale

mâine e ultima zi de iarnă
ştiu că vei dispărea
din calendare
nimeni nu va mai lupta
cu ploile de sub acoperişul
sufletului îmbrăcat în zdrenţe

sunt aşa
pentru că ai fost tu lângă mine

tu eşti cald
eu sunt rece
dar cât timp suntem lipiţi
vom ajunge la echilibru termic

sursa foto.

ne continuăm deşi nu ne auzim

2012-02-07T12:47:00.000+02:00

vântul a bătut zilele astea prin mine
azi eşti aici
mâine eşti în tren
ne plimbăm tălpile împreună respirând
un aer fără detalii concrete
privim ochii celuilalt şi descoperim
că nu mai suntem noi
eu sunt cea care mi-am dorit să fiu
înainte să te iubesc
tu eşti cel care plângea pe umărul meu
lăsându-şi lacrimile să-mi străpungă
gâtul rănit de propriul urlet

hai să ne învelim
cu stropi evaporaţi de ceai
(îmi place mult cum faci tu ceaiul
deşi nu bei niciodată)

şi să vorbim

să vorbim despre degetul lipsă
şi despre coapsa pierdută
şi despre lobul zdrenţuit al urechii
şi despre umărul dislocat de lacrimi

adevărul e că mă simt ca o moară părăsită

sursă foto.

mă poticnesc pe 2 noiembrie

2012-02-05T11:01:00.000+02:00

era o derăpănătură mare acolo
se vedea de la fereastra lui
uite
a venit un avion cu ruşi şi au adus
pui de prepeliţă
la sfârşitul lui octombrie
când bunicul era încă în spital
târşâindu-şi picioarele răguşite
pe holurile reci şi mizere
ale secţiei cardiologie

toamna a petrecut-o uitat de nori
printre pereţi crăpaţi de mucegai
şi arşi de soarele intrat cu forţa
prin geamurile spălăcite
cu barba nerasă ca un van gogh
al casei bătrâneşti din chirpici

încă văd cum stătea cu ochelarii aplecaţi
pe vârful nasului moştenit de mine prin mama
un pic cocoşat asupra mesei de mahon
învăţându-mă să fac adunări
cu numere din două trei cifre
primeam o bomboană
când după egal apăreau pătrăţele
umplute corect de un creion hardtmuth
lipit de o mânuţă de opt ani

nu a plecat cu chinuri în ochi
sau cu suturi pe inimă
ci cu fruntea umilă într-un rai orb
de apusul mort al celor două luni.

într-un cocon cu pat alb

2012-02-02T16:56:00.000+02:00

m-am trezit cu ea pe buze
spălându-se în lacrimile mele
fiindcă ale ei şiroiau pe obrajii putreziţi
de zgârieturi
zâmbea deşi
i se scurgeau genele cu tot cu rimel
şi dermatograf
înnegrindu-i sângele de pe buzele încă roşii

dar nu părea să-i pese

voiam
s-o întreb de ce o inundă febra
simţeam cum zvâcneşte degetul mic
i se zbătea în palma ei
înmănuşată într-o faşă cu urme rozalii

nu puteam să mişc inima
care pulsa caniculă în mijlocul iernii
şi topind zăpada din jurul patului
şi s-o apropii de pieptul fin
al copilului maturizat mult prea devreme

ne-am conectat sinapsele
când şi-a pus capul între coaste
parcă mi se-nfipsese în stern
luase locul unui miocard astmatic
azvârlind în corpul înfăşurat de bandaje
sânge cu miros de scorţişoară

totul va fi bine,
şoptea lipindu-şi de mine trupul îmbujorat,
totul va fi bine...
sursa foto.

între doi, trei sau mai mulţi copaci

2012-01-29T13:28:00.001+02:00

dormea zgribulită ca un fetus
trăgându-şi până sub bărbie
cearşaful

umerii îi erau năclăiţi de bucle
care respirau în fiecare dimineaţă
pe pieptul meu
când îmi plimbam degetele pe sub pielea ei
simţind-o cum se cutremură
dar nu se împotriveşte

mă trezeam întotdeauna
lipit de buzele ei muşcate
îi palpam sângele cu arătătorul
iar ea mi-l săruta înfrigurată

ne plimbam toată toamna
printre ramuri veştede şi frunze putrezite
mi-aş fi lipit palma de a ei
cu clei de zmeură
şi nu ar fi fugit
sau poate că da
dar aş fi prins-o

dacă strângeam cu toată puterea
acea mână de copil
s-ar fi prelins printre degetele mele
ca într-o clepsidră.

ne întrecem cu anii...

2012-01-28T11:30:00.000+02:00

m-am agăţat de tivul paltonului tău
ca să ajung la stele
ai promis că mă iei de mână
şi plecăm spre ursa mare
îmi ştergeai lacrimile cu dosul puloverului
spunând că totul va fi bine
iar eu te credeam, fiindcă ochii
îmi ascundeau cearcănele şi părul răvăşit
printre reflexiile căprioarelor
umbrite de pupile

nu aveam nevoie de nimic
totul era
o cană mare de ciocolată cu lapte şi vanilie
în fiecare dimineaţă
aceeaşi rutină de care nu puteam să mă despart

ieri după-amiază brun
plimbam degetele prin părul tău
azi vopsit cu fulgi reci
mâine cine ştie
şi mă înfioram
la gândul că într-o zi
ne vom dezlipi trupurile
îmbrăţişate de aceeaşi piele

încă mai plâng peste riduri
simt câteodată că mă înveleşti cu sufletul tău
găsesc întotdeauna un refugiu în rămăşiţe
de fotografii şterse
dosite printre rochii înflorate

mă agăţ de tivul paltonului tău
şi privesc spre rai...
sursă foto.

epic movies are epic.

2012-01-27T14:36:00.002+02:00

După doi ani, după ce el a plecat în Germania, ea s-a căsătorit.

Apoi s-a sinucis.

între dor şi nevoie de voi.

2012-01-27T01:12:00.001+02:00

Mi-e frică.

Nu e nevoie decât de melodia lacrimogenă care să-şi înfigă colţii în mine şi gata; sunt praf. Nu pot să mă opresc, aceleaşi clape "Skinny Love" îmi înfundă căştile, lipite de colţul sufletului.

Niciodată nu m-am simţit mai singură ca în seara asta, niciodată nu m-am abţinut atât de tare să ţip ca acum. Încerc să nu las lacrimile să creeze adâncuri, deşi singura şansă de vindecare e să le las să curgă.

Mi-au îngheţat picioarele şi intru în depresie. Exact în momentul ăsta.

Mi-am ieşit din mână. Nu mai vreau să scriu nicio poezie, vreau doar să fie cineva lângă mine. Cer mult şi merit prea puţin.

Mi-e dor de el, de ei, de zilele în care gândeam clar şi judecam la rece, de zilele în care nu trebuia să mă îndop cu pastile şi nu uitam nimic... Habar n-am ce va fi cu mine peste cinci minute, peste o oră, peste două, peste o zi. Simt că mă îngrop în eşecuri şi nu mai pot să respir. Îmi lipseşte vara trecută, fie ea sfârşită prost şi continuată cu o toamnă în care credeam că mi-am pus oscioarele cap la cap. N-am făcut-o. N-am făcut nimic bun, nu a ieşit nimic bun. Am rănit persoane care nu meritau în loc să rănesc persoane care m-au rănit. M-am renegat şi m-am închis, mi-am încrustat pe buze zâmbete false şi râsete fugare ca să-i fac fericiţi pe cei cărora nu le pasă câtuşi de puţin, pe cei care nu mă iubesc aşa cum îi iubesc eu.

Am iertat şi mi-am călcat în picioare ultimele fărâme de orgoliu, m-am învelit în speranţe şi am deschis sticle cu etichete frumoase şi lichide îmbietoare care s-au dovedit a da dependenţă, dar era mult prea târziu ca să mă mai rup de tipul ăsta de alcoolism.

Dar acum realizez că nu mai am ce să repar. E totul vraişte în mine şi simt asta, totul e împrăştiat, chiar dacă va trece cândva. Dar "cândva"-ul ăsta sună îndepărtat şi mie puţin îmi pasă de viitor acum. Vreau un prezent în care să fiu iubită.

Nu pot să dorm. Şi acum îmi pare rău fiindcă sunt aproape sigură că v-am pierdut şi pe voi, fiindcă am fost atât de muştruluită de falsa asta creativitate încât am uitat că ce fac eu aici e un blog personal.

Nu ştiu ce să fac şi la ora asta nu e nimeni care să-mi spună. Nici măcar inima.

fără cuvinte. doar scene.

2012-01-26T10:32:00.000+02:00

Norwegian Wood.

notiţele de după şedinţă

2012-01-25T18:07:00.003+02:00

cred că renunţ la el.
adică Tudor are ipocrizia aia murată
în care se scaldă toţi pacieţii la primele şedinţe
dar mai are şi flacăra postmodernistă
gata să ardă violet
orice palmă întinsă greşit

dar el... nu-mi place;
are o nuanţă de congelator,
vorbeşte despre sentimente
ca despre nişte cipici
mâncaţi de molii în talpă

nu părea interesat decât să-şi azvârle insensibilitatea
pe masuţa mea de cafea din mahon
şi să mă fixeze cu retina ochilor verzi,
pătrunşi de umbrele mansardei împăienjenite
închiriate de vreo babă rasistă
prin ferentari.
e genu' ăla imposibil de nerecunoscut
datorită aerului de schizofrenic
dat de înfăţişarea lui mizeră
deşi îşi expusese lucrările la geneva
şi vânduse sute de tablouri
lăfăindu-se probabil în bani.

şi mai e şi claia aia dezorientată
privind speriată la fiecare meşă fugară
care trăgea să rupă rândurile

ce dumnezeu, doar azi m-a sunat o femeie
am programat-o marţi la şapte
deci i-am lăsat lui o portiţă deschisă
şi cheia sub preş

şi totuşi...

Tudor. marţi, ora 20, săpămâna 1.

2012-01-23T17:22:00.002+02:00

la prima şedinţă,
Tudor a venit cu inima pieptănată
de zăpadă, murdărindu-mi covorul cu noroi.
singurele stresate eram eu
şi buclele lui
care puneau o barieră între mine şi mintea sa.

notez că plescăia gumă.

- am auzit că eşti om.
adevăru' e că m-am săturat să stau cu sufletul în batistă
trebuia să fac şi altceva înafară de datu' cu capu'
de toate zidurile şi de băi din condensul lacrimilor.

nu îl credeam. faţa prelungă nu era pătată de cearcăne reci
cum aveau alţi pacienţi de-ai mei
nici nu părea să aibă sinapsele rupte.

revin la el.

- io unul nu ştiu ce fac aici, m-au trimis
de când mi-am jupuit pielea de pe tablouri.
ştii ce înseamnă pentru mine un tablou?
e viaţa mea, eu cred în asta,
nimeni nu înţelege, dar poate tu, tu o să pricepi.
vreau să spun că urma violet din colţ
e altarul pe care mi-am jertfit palmele şi i le-am dedicat ei.
picturile astea sunt nişte crăpături
în interiorul meu - nu o să ştiu niciodată
dacă va ieşi un monstru cu probleme psihice
sau o margaretă.

- mama ta...

- nu mă lua cu d-astea şi nu mă întrerupe.
mama a fost o centuristă. de-aia a plecat
şi m-a lăsat să trăiesc cu o sticlă de vodcă ambulantă.
mâncam vânătăi pe pâine în fiecare zi, la ore fixe.
îmi urlam efectiv singurătatea, sângele infectat ereditar de trivialism
prin genele porcoase ale mamei.
beţivul ăla de tata mi-a povestit
într-unul din momentele jalnice când
îl plesnea lacrimogenul
îmi provocau scârbă sentimentele lui.
dar nu puteam să-i spun asta.

- ştii, avem o oră la dispoziţie...

- mda, zi-mi că îmi dau un şut în fund şi mă trimiţi la plimbare.
e mai simplu aşa.
de fapt, a fost o prostie să vin aici. nu ai scos un cuvânt,
doar ai stat să dactilografiezi toate rahaturile
spuse de mine până acum.

las-o baltă.

(va urma)

sursă foto.

ai sfâşiat alianţa

2012-01-22T15:20:00.001+02:00

mă gudur pe lângă tălpile tale
ca un câine cu versuri scrijelite
pe abdomen şi beteag de un picior
cu ochii albaştri bătuţi de lacrimi
adunate în rana deschisă
de pe gamba stângă
a ventriculului

m-am întrebat de mică
cum arată sufletul, ce formă are
acum ştiu sigur că e convex
doar mă tai în vârfurile lui
pentru că tu îl foloseşti ca scut
şi nu ataci niciodată
ca şi când ai avea ochii cusuţi

am început să-mi ronţăi unghiile
speram că va veni ziua
în care voi sări din culcuş
gata de atac

dar e prea târziu
ai trecut deja de partea cealaltă
a baricadei
iar eu am muşcat deja
coapsa care m-a hrănit.

sursă foto.

ce ar trebui să ştiţi

2012-01-21T00:29:00.002+02:00

Mi-am propus de ceva vreme să fac o listuţă cu ceea ce nu ştiţi despre mine (de fapt, multe pot fi deduse din poezii şi melodiile de garnitură), doar că pur şi simplu n-am ştiut de unde să încep. Nu că aş ştii acum, dar am chef să mă destăinui. So:

îmi place ploaia mai mult decât ninsoarea; întotdeauna am urât viscolul, aş fi acceptat bucuroasă o aversă.
nu sunt chiar atât de melancolică; sau poate că sunt, dar încerc să ascund asta faţă de cei din jur.
urăsc să fiu compătimită; nu vreau decât să fiu ascultată.
~~nu mi-e frică de sânge; sunt multe chestii mai naşpa decât sângele.~~
~~îmi~~ încerc să-mi apăr părerile şi uneori o fac chiar şi când greşesc.
m-am schimbat mult în decursul ultimului an;
aş vrea ascult vocile alea calme de care am nevoie uneori mai mult la telefon decât face 2 face.
aş vrea să învăţ naibii să fac şi io ceva în bucătărie, bineînţeles, în afară de spălat vase.
învăţ să râd şi să mă bucur.
aş vrea să găsesc fotografia aia despre care să zic: "da, bă, eu sunt asta. mi-ai prins toate sentimentele, exact aşa cum sunt ele", dar ~~cred că~~ ar fi oribilă.
caut persoana care să mă înţeleagă, nu care să treacă prin ce trec eu; nu am cine-ştie-ce poveşti dramatice, dar sunt momente de care e mai bine să te fereşti.
am descoperit că nu prietenii sunt "psihologii" cei mai buni; sunt mult prea influenţabili şi sunt tentaţi să-ţi ţină partea, doar ca să scape de gura ta sau, dimpotrivă, pentru că ţin prea mult la tine ~~(dadada)~~.
sunt mult prea sentimentală uneori şi asta mă afectează; ~~mai~~ mult ~~sau mai puţin.~~
urăsc să plâng când mă vede cineva; întotdeauna am crezut că asta îmi arată slăbiciunile şi că lacrimile te fac mai uşor de lovit.
încerc să par liniştită şi răbdătoare, ~~deşi nu sunt aşa~~; asta nu înseamnă că nu vreau să mă schimb.
cel mai important obiect (am zis obiect, nu persoană) este laptopul; majoritatea poeziilor mele sunt aici, plus alte poze, referate, cărţi în .pdf, episoade din House M.D. şi În derivă.
~~încă~~ învăţ să dau replica.
încerc să-mi transmit stările prin poezii, chiar dacă blogul nu îmi este chiar un jurnal; dar ar fi plictisitor să scriu poezii despre aceeaşi pasiune tâmpită (~~sau mai puţin tâmpită~~. bine, nu e tâmpita deloc pentru mine).
~~încerc să nu mă cobor la nivelul unora.~~

Mă chinuiesc la postarea asta de trei săptămâni. Nu ştiu ce să scriu, iar la început nu vroiam să vă dezamăgesc. Unele persoane, care au ajuns să mă cunoască şi să perceapă doar "masca", au întrebat (într-o glumă la limită aş numi-o) de unde copiez poeziile.

Mintea mea e munca mea.

Am muncit mult ca s-o fac să gândească cum gândeşte acum.

am ucis lepidoptere...

2012-01-19T20:28:00.000+02:00

via Ilie Micuţ-Istrate fotoblog :)

m-am călcat cu picioarele tale
până mi-am dislocat umerii
de-atâtea impulsuri epidermice
aveam de gând
să agăţ ştreangul
dar nu pot s-o fac până nu îmi iau
rămas bun

am spart coconul de aer
din greşeală

mai bine că n-a ieşit fluturele
ar fi fost de un daltonism macabru
un pui crestat în pântec
cu o inconştienţă juvenilă
din bucăţi eşuate de simţuri

îmi miros palmele a lut ars
de la furtul firelor de aer
lipite cu aracet
pe tavanul din dormitorul
viitorului nostru

am schimbat tapetul cât timp ai fost plecat
acum are gust de mere coapte
cel de prune mirosea prea aspru
pentru un nou-născut

acum îmi pare rău pentru
steluţele de prins pe aripi
sincer
chiar îmi pare
deşi tu nu vrei să mă crezi

dacă ştiam că vor fi atâtea complicaţii
aş fi avortat
fără să-ţi mai fi spus.

aşa te trimit ăştia acasă

2012-01-17T13:53:00.002+02:00

nu mai are cine să-mi crape buzele
din tine a rămas doar eşarfa azvârlită
pe treptele de la subsol
atunci când m-ai sărutat ultima oară
înainte să-ţi iei rămas bun

mi s-au închis porii simţind
mirosul trenului transpirat
şi a peronului înfundat de femei
cu batiste din lemn de tei în mâini
umflate de tremurul ultimului minut,
a secundei de sfârşit

de-aia n-am vrut să vin
ştiam că stânga
îmi va rămâne goală

o parte din mine a fugit
dar timpul a legat-o de picioare
cu sârma ghimpată din cutie
plină de scame de obuz şi bucăţi verzi
din uniforma de locotenent

aşa a rămas şi astăzi
cu aceeaşi fundă zâmbind satanic
din pod
alături de trecutul nostru
şi de rămăşiţele tale

sursă foto.

nu există minuni în bucureşti

2012-01-16T01:26:00.001+02:00

îmi bag soarta la spălat
alături de chiloţi şi păcate
şi de lălâul tăvălit
pe trotuarele infecte

mi-ai lăsat minţile să îngheţe
prin toate coclaurile Bucureştiului
după ce ţi-am sărutat
cămaşa verde în carouri
cu meşele ude
plesnite de vântul aspru al iernii
cerându-ţi iertarea cu genunchii juliţi
lipiţi de buzele arse

toate astea în faţa Universităţii
în mijlocul oraşului îmbâcsit
de suferinţa mea psihică

m-ai lăsat să mă înec cu sentimente
colţuri de pâine veche
aruncată cerşetorilor din inima ta

cu asta m-ai iubit tu
sursă foto.

miroase a drojdie

2012-01-14T10:57:00.001+02:00

ai țipat la mine în noaptea aia
te-ai îmbrăcat cu pielea mea și ai chemat un taxi
lăsându-mă jupuită de amintiri

cearșafurile au rămas năclăite de atunci
nu mă mai deranjează mizeria atâta timp
cât nu e nimeni să cerșească un acoperiș
cum ai făcut tu

când te-am întâlnit
cumpărasei covrigi cu susan calzi
mi-ai întins unul
avea privirea ta în semințe, nu mă puteam îndura
să mușc

dar am mușcat
mi-am rupt sufletul dăruit pe-atunci
în fâșii lungi de șapte centimetri
am lăsat coada în urmă și vânzătoarea țipând
după bani

iar acum, acum fac din nou aceeași greșeală
doar că de data asta nu știu
dacă să aleg macul sau susanul
știu că mi-ai dat un ultimatum
dar eu am fost orbită de foame

covrigăria a dat faliment.

cred că trebuie să mă învelesc cu resemnarea

2012-01-13T11:12:00.001+02:00

Trebuie să recunosc că a trecut foarte mult timp de când nu mi s-a mai făcut o morală sănătoasă legată de poeziile mele. Dar mă bucur că mi s-a făcut. Pentru că mi-am recâştigat încrederea în mine (poate şi pentru că am foarte multă încredere în persoana respectivă) şi a fost nevoi să mi se spună nişte chestii care să mă "lovească la sentiment" ca să înţeleg că trebuie să lupt mai mult. Nu numai pentru poezii, ci şi în tot de fac.

încă simt în piept sinteza palmelor tale
rămăşiţe de piele au rămas prin părul meu
ca după o cruciadă
am ţinut lacrimile întinse
gata să sfârtece cearşafurile
am crăpat zidurile cerate
cu scâncete

am lovit uşile cu umărul
noaptea trecută ne iubeam iar acum,
acum ne jupuim în carne vie
treptele sparte au devenit
oceane de ţesuturi
în care mi-am pierdut vocea
urlându-mi dragostea înecată
de sudoare.

dar
n-am pierdut nimic

în afara lui Dumnezeu
a tuturor prietenilor
şi a tot ce am avut mai de preţ

pentru tine.

sursă foto.

răspunsuri de pe fundul patului

2012-01-12T01:24:00.000+02:00

mi-am castrat ochii
le-am ordonat milităreşte
să tacă
e mult prea târziu
pentru reculegeri
de ce dracu' ne mai chinuim
să ştergem ce nu se poate şterge?

întotdeauna am iubit cu frânturi din mine când alţii
mutau privirea
încercam să strâng oceanele în palmele făcute căuş
să te las să sorbi de pe buzele mele cafeaua
mă lipeam de spatele tău
căutând sudoarea pleoapelor
scursă printre trupurile noastre
dar se uscase demult...

mai contează
nopţile pierdute
în care mă înfăşam cu tine
precum un copil mic?
în fiecare dimineaţă te trezeai rece
pentru că trăgeam de cearşaf

acum
am dus patul nostru
la orfelinatul de peste drum

sursă foto.

poemă ţărănească în două acte

2012-01-10T01:35:00.001+02:00

Pentru colegul meu, Dragoş, de la fetele de-a 8a. Din motive comerciale şi numai de el ştiute, şi-a ascuns moaca în fotografie.

intro.
gândurile lui se plimbă pe faleză
sau pe sub nasul la care n-ajungi cu prăjina
e beat mort şi vine în viteză
intră în zid şi-şi crapă splina

actul I.
(creier funcţionând)
oare cine-i următoarea?
calcule complicate
de-aş face şi tot nu mi-ar ieşi
combinaţiile
de ce succesul meu nu vrea să iasă din adâncuri
(face spasme, în repetate rânduri)
nu-nţelege oare că sunt şi eu mic
şi că mă doare...?
de ce nu există pe lumea asta o fiinţă care
să nu se uite doar la nasul meu de ren ce luminează-n depărtare
ci la sufletul meu pur, blând şi divin
ţinut de-atât amar de timp străin...?
mintea mea începe
rime tâmpe a concepe

ahh, opreşte-te femeie!
(se lasă cortina când se-apucă de cap
urlând în continuare ca un apucat)

actul II.
(pe fundal se-aud ţipete de pescăruşi
pe ritmurile lui "Sophie"
intră-n scenă trântind uşi...)

- Romeo, pe unde-ai umblat?
doar ce am venit cu oaia de la adăpat.
ce-ai, mă, scoal', te lenevişi?
ce beleşti ochii închişi?
iaaa trezeşte-te şi bagă-ţi minţile-n cap
ai uitat că tre' să mergi cu mine la săpat?
io-s femeia ta
de-o viaţă
uite-acolo peste baltă casa noastră cu-o fereastră

- cine eşti tu, de ce ţipi?

- ce-ai bă, nu mă auzişi?
cum să nu ştii cine sunt? eu sunt Julieta
ştiu să dau cu trafaleta,
am făcut doar patru clase alături de bovine
să nu te plângi că-s mai deşteaptă decât tine

- aoleu, tu eşti nebună?
nu mai stau cu slănina ta nicio săptămână!

- ia uite nenică la faţa lui de struţ,
bagă dovleacu'-n pământ dacă nu vrei să te uiţi în sus!
treci acasă, ia lopata
du-te şi sapă-ţi şi groapa

(şi pleacă Romeo-acasă
după ce-a luat un pumn în faţă)

- hehe, Catrino-fată, ce seducătoare eşti!
cum l-ai fraierit tu p-ăsta, de te-a scos de prin bodegi!

e rândul tău să muţi

2012-01-09T17:20:00.001+02:00

ne plăcea să delirăm împreună
pe sub ţigle
în fiecare noapte
acum rotesc capul la 90 de grade
înţepenesc privind urmele uscate de ploaie
pe asfalt
furtuna ne-a distrus cocioaba
voi nu vă băgaţi, ce dacă era cocioabă,
era a noastră şi asta conta pentru mine
întodeauna am ştiut că e o sobă veche acolo
care să-mi ţină de cald prin cuvinte simple
şi mai era şi-o masă rotundă asezonată cu scaune
cu două picioare în loc de trei

dar aveam un bar plin, întotdeauna plin
era whisky, bere, tequila, de toate
când a început să plouă nu ţi-a păsat decât de el
şi asta a sfărmat ceva
între coastele mele

putem să reconstruim
eu sunt gata să pun singură la loc fiercare cărămidă
după ce ne gândim cum ne-a distrus furtuna

tu?
tu poţi?
tu vrei?
tu eşti gata?

sursă foto.

n-am mai rămas decât echipamentul

2012-01-08T11:39:00.001+02:00

Mai întâi, fotografia care m-a inspirat în această poezie, semifinalistă Licart, secţiunea fotografie alb-negru, luna decembrie. (vezi aici)

Melodia "de garnitură":

Şi, în sfârşit, poezia începută anul trecut care nici acum nu mi-a ieşit aşa cum mi-am dorit:

după ce şi-a spălat singurul sutien
în aceeaşi găleată înroşită de păcate
femeia îl agaţă pe culmea din spatele porţii de fotbal
alături de tricourile numerotate de la 1 la 10
atât a avut echipa lui de dame
încă mai spunea că ea are banderola acum

sânii lăsaţi îşi întăresc năsucurile
pe sub tricoul decolorat
părul fără volum se zbate să iasă din coc
lacrimi sterpe clătesc lenjeriile îmbâcsite
de-atâtea vânătăi
plămădite cu atenţie
de omul care i-a atârnat inima
în primul stâlp

e viaţa ei, viaţa pe care a dorit-o
când a fugit de-acasă la şaişpe ani şi un pic
nimeni n-a lucrat la maşina timpului
s-o ducă înapoi
acasă.

iarna ne uităm în cutia cu vechituri

2012-01-06T11:27:00.000+02:00

poezia calmă.

mă îmbăt cu râs şi ciocolată caldă
cu măr şi scorţioşoară
ne plimbăm în bar
printre
trunchiuri tăiate
şi coapse rozalii
ale fostelor tale
iubite.

nu-mi pasă
înaintea mea
potopul
acum tot ce contează
e cana aburindă din faţa mea
şi chipul tău
încrustat în ceaşca ta
de cafea.

aripile se strâng
când mă iei în braţe
îmi simt coastele frângându-se
sub respiraţia ta
între timp
sternul tău plesneşte
şi inimile noastre
se unesc
sub umbreluţa de hârtie
cu băţ de lemn.

sursă foto.

nu mai am gaz la brichetă

2012-01-04T09:49:00.000+02:00

Maroon 5 - This Love

îmi inspectez rămăşiţele arse
din podul palmei
şi regăsesc sentimente de lut
crestate în amfora cu vin fiert
adusă ca jertfă
zeului tu

buzele încă îmi mai tremură
după ţigările cu filtre roase
ascunse printre cărţile lui Kafka
mai sunt şapte
număr sfânt trimis de Dumnezeu
să taie cordonul ombilical
dintre mine şi păcate
rămân cu sarea
din lacrimile de stropit
sentimente

mi-e foame de trupul tău
legat de mine
cu trivialitate
în zona sternului
când inima noastră
încă mai bătea
surd
în întuneric

pe străduţe de hârtie

2012-01-03T10:57:00.003+02:00

facem o escală la muntele fuji
luăm cu noi o sticlă de sake
ne aşezăm pe iarbă
facem o escală la muntele fuji
luăm cu noi o sticlă de sake
ne aşezăm pe iarbă
am ochii juliţi de aer cald
mă îngrop în braţele tale
când spui că mă iubeşti
calc prin părul tău
şlefuit de onduleuri
cu podul palmei
şi te sărut ca un mugure
spart dureros
de primăvară

se simte în aer iz de haiku
gheişele împânzesc tokio
au feţele de zăpadă pătate
de două buze vopsite
purtând cu ele umbrele de hârtie
ramificate în flori roz
şi kimonouri din pulpă
de fruct.

mi-e frică
de înălţime şi-mi tremur
braţele deasupra lumii
dar ce contează?

trăim într-un castel
din flori de cireş.

sursă foto.

programări pe 2012

2012-01-01T21:06:00.003+02:00

Pentru că mi-e prea lene ca să fac retrospective (şi de ce n-aş face, 2011 e anul vieţii mele - de lene), fac listuţa cu dorinţe şi planificări pentru 2012.

Chitara Dunării (secolul ăsta!)
10 la chimie pe semestrul II
bănuţi pentru un telefon nou
ajuns la Bucureşti pentru lansarea "Lira Ultima" + întâlnit ceilalţi autori (martie)
blogmeet (-uri)
poate RHCP
cumpărat multe, multe cadouri prietenilor
cumpărat multe, multe cărţi
filme la Caffe Cinema 3D juma' de vară
învăţat făcut cartofi prăjiţi (până la capăt!) şi clătite (?!)
ieşit, ieşit, ieşit, ieşit, ieşit.

Must read:

Mihail Bulgakov - "Maestrul şi margareta"
~~Haruki Murakami - "1Q84", vol. II, III <3~~
~~Liviu Rebreanu - "Adam şi Eva"~~
Gib I. Mihăescu - "Rusoaica"
Haruki Murakami - "Kafka la malul mării"
Charlotte Bronte - "Jane Eyre"
Haruki Murakami - "Iubita mea Sputnik"
Ryo Murakami - "În supa miso"
Marin Preda - "Viaţa ca o pradă"
Tadeusz Dolega Mostowicz - "Vraciul"
James Clavell - "Tai - Pan" şi "Nobila casă"
Bogdan Stoian - "Nu ştiu câte zile"
Mircea Cărtărescu - "Frumoasele străine"
Octavian Paler - "Viaţa pe un peron"
Kate Morton - "Grădina uitată"
James Meek - "Un gest de iubire"
Sawako Ariyoshi - "Dansatoarea din Kabuki"
Jasper Fforde - "Cazul Jane Eyre"
Jeanette Winterson - "Sexul cireşilor"
J.D. Saligner - "De veghe în lanul de secară"
John Fowles - "Iubita locotenentului francez"
Tracy Chevalier - "Fata cu cercel de perlă"
~~George Orwell - "Cărţi şi ţigări"~~
Fănuş Neagu - "Îngerul a strigat"
Sven Hassel - de terminat colecţia
Dan Lungu - "Cum să uiţi o femeie"
Jerome K. Jerome - "Arta de a nu scrie un roman"
Radu Tudoran - "Acea fată frumoasă"

Cântec

2012-01-01T20:02:00.000+02:00

Dacă mi-ai fi clepsidră
şi eu timp
aş face orice pentru
a mă scurge mai încet
doar pentru a pipăi
luciul
curburilor tale de sticlă.

sursă foto.

trecutul prin tine

2011-12-30T12:46:00.001+02:00

sărutul tău îmi aduce aminte
de bandajele pe care mi le punea mama
pe frunte
când aveam febră

în braţele tale mă simt ca în patul
cu cearşafuri scrobite
pregătit de bunica în casa din fund
- întotdeauna simţeam
că mă aşteaptă
pe mine

văd în ochii tăi tufele de muşeţel
în care alergam somnul
înainte să vină ai mei
să mă ducă pe braţe acasă
ca pe un soldat nevrotic
adormit pe front

mă trezesc în fiecare dimineaţă
într-un cocon de dragoste
clădit în sternul tău
din amintirile mele.

sursă foto.

Luptă unisex

2011-12-29T10:37:00.000+02:00

pleoapele transpiră scântei
ce se preling pe chipul de foc
irişii trimit matriţe fierăriei virtuale
ne pregătim săbii psihologice, iubite
măcar onoarea să ne-mbrace
dacă nu zalele anilor cusuţi
în claviculele noastre

scuturile se ating ca pregătite pentru ultimul drum
au crescut în aceeaşi topitorie
destinul a făcut să se întâlnească iarăşi
ca duşmani
din cauza unor netoţi
care se iubesc oricum.

tăişurile crestează umbre
sclipind a sfânt în lumina sufletelor
dar suntem jalnici în lupta asta murdară
ai crăpat potirul dragostei noastre
şi ai învins

iarăşi mă ofer urcând pe talerul zodiei tale
cu umilinţa resemnării
strânsă în pumnul drept.

sursă foto.

şiruri incoerente

2011-12-28T10:31:00.005+02:00

nu-nţeleg
m-am lăsat scuipată de sentimentele tale
mi-am scos singură ochii cu mâna ta
e amuzant
plâng şi râd în acelaşi timp
mă credeam atât de matură
dar nu sunt decât un copil cu vise şi visuri
mai mult visuri decât vise
regret ce fac
dadada mă schimb iarăşi
poate uit stările pline de tine
cum aş putea când am vorbit azi cu tine
simţeam că te pierd iarăşi
şi te-am pierdut
nu e de parcă n-aş fi luptat
am făcut-o/ nu simt asta
şi El m-a învins
n-am crezut niciodată în El
încep din noaptea asta
îmi plâng buzele "Tatăl nostru"
abia dacă mai ştiu să recit
e prima oară când îi cer iertarea şi ajutorul
nu va cădea nimic din cer cu siguranţă
înafară de lacrimi care vin să mă spele de noi
îmi pare rău de fericirea ta
vorbeşte egoismul din mine
egoismul ăsta ar trebui să-ţi arate ce simt acum
degeaba.

cred că e singura poezie
în care mi-am pus sufletul integral.

sursa foto.

în sfârşit ninge

2011-12-27T14:13:00.000+02:00

ninge cu fulgi mărunţi
bătuţi de vânt spre palma stâng
se ascund prin păr legănându-se melodic
la unison cu aburul din ciocolata caldă

degetele îngheaţă pe pahar
în căutarea suflului tău
mi s-a răcit băutura
de când te caut disperat
şi nu reuşesc să pătrund în cuvinte
vreau să dezleg literele înscrise pe zăpadă
se şterg prea repede
lasă doar urme de pisică

am fulgi de nea în nume atunci când îl rosteşti tu

data viitoare îmi fac amestec
din lacrimi.
sursă foto.

Miros de cafea

2011-12-26T13:11:00.003+02:00

Încep prin a vă mulţumi pentru că mi-ai fost aproape timp de opt luni şi ceva, pentru că m-aţi înţeles, mi-aţi ascultat (sau citit) aberaţiile atâta timp şi pur şi simplu pentru că aţi intrat aici. Habar nu aveţi cât de mult au contat toate acestea pentru moralul meu :). Vă mulţumesc pentru tot.
Voi sunteţi acasă.

mi-au rămas gravate elipsele desenate de tine
la fiecare atingere mă-nfior
trec prin epidermă impulsuri noi
proaspăt descoperite
mi se contractă pupilele
încep să geamă
retina cere cafea cu rom
mâinile mele caută ceva
regăsesc frânturi de piele
printre sticle goale.

am auzit paşi pe gresia rece
când ţi-ai plimbat buricele degetelor
de-a lungul cicatricelor de pe spate
simţeam mirosul sufletului tău
luptând prin aer să ajungă la mine

traspirasem.

sursă foto.

unii îşi găsesc perechea

2011-12-25T20:42:00.002+02:00

Să vă povestesc cum a luat naştere poezia asta. Nu ştiu dacă am spus-o vreodată, dar am făcut o pasiune pentru blogurile de fotografie. Aseară am revăzut întâmplător nişte fotografii, pe care i le-am arătat unui prieten, căruia i-am făcut următoarea remarcă: "Ai observat vreodată că ăştia care se iubesc mult încep să semene?". Şi atunci ne-am propus să începem o poezie pe care să le-o dedicăm. :) A lui, aici.

stăteam la taclale şi îi sorbeam dinpriviri
retina mea văzuse cel mai fericit cuplu
nu sunt frumoşi
dar sunt ca Yin şi Yang
se contopesc în fiecare fotografie
strâng cu putere trupul celuilalt
buzele freamătă în căutarea perechii.

- ai observat vreodată că ăştia care se iubesc mult
încep să semene? îi spun tipului
sorbind din cana cu vin fiert
- dacă mă uit bine să ştii că ai dreptate
uită-te la ochii lor
par a fi patru lăbuţe de golden retriever
- şi la degete, vezi degetul mic...?
are exact aceeaşi deviaţie

realizez
de fapt realizăm amândoi
că Blandiana, Cărtărescu, toţi cei care
vorbeau de androginitate
au dreptate.
e de ajuns să-i priveşti
pe holurile reci ale liceului,
pe ea - la fereastra de la unu privind
visător şi aşteptându-l să iasă din laborator
pe el - trântit pe calorifer
zgâindu-se la uşă în timp ce ea are româna

sunt normali, dar speciali
iar eu sunt geloasă pe sufletele lor
pentru că sunt confecţionata din aceeaşi salcie
şi se încălzesc reciproc
pocnind iarna în sobă.

sursă foto.

ăştia din Nord.

2011-12-24T20:15:00.001+02:00

Moş Crăciun şi renii săi vă trimit în colet de la Polul Nord un tort de ~~365~~ 366 kg. de fericire, sănătate şi împliniri, din care să mâncaţi în fiecare zi. Sărbători fericite alături de cei dragi!

sursă foto.

şi plopii au sentimente

2011-12-24T11:09:00.000+02:00

plopul se pleacă să mă salute
face reverenţe adânci, din suflet
usucă între crengi ciorapi cu surplus de lycra
de la fiecare femeie din viaţa lui
îmi aminteşte în felul ăsta
să nu-i descui căsuţa cu gablonţuri.

ultima frunză azvârlită de suflul zgribulit
al primei zăpezi
se-ntinde să mă sărute
are iz de lemn proaspăt nins
se aşează pe nas cu lipici din fulgi
de ciocolată.

îmi şopteşte slab durerile noduroase
ale arborelui din care s-a născut
ascult în tăcere
cum a putut o esenţă tare
să-şi înmoaie inelele
din cauza unei tufe de muşeţel.

şi el,
el stă acolo ca un soldat
în bătaia crivăţului,
cu măruntaiele goale.

acum realizez:
Gîrleanu ar fi scris o poveste
pentru copii
din mini-drama lui.

sursă foto.

2 ianuarie

2011-12-23T00:49:00.002+02:00

I - intro.
ninsese şi se făcuse noroi
când m-a sunat
să spună că vrea să vorbim.

era ianuarie, 2.

II - aşteptând.
târziu am realizat că era aceeaşi bancă
pe care mă aşezase după ce mă scosese aproape dezbrăcată
din bar
doar că acum era albă iar eu,
eu simţeam că o murdăresc cu beţia mea,
cu parfumul meu de târfă.

acum îmi amintesc...

III - paşi.
îi recunosc mersul dintr-un milion şi-i fac cu mâna
mă întreabă de ce mă uit în gol, dau din umeri
îmi retrăiesc beţia
mă sărută pe frunte
iarăşi - frăţeşte, urăsc rudenia asta
avem venele încrucişate nu suprapuse
încerc să-i explic
mă întrerupe.

IV - speech.
m-am gândit la tot ce s-a întâmplat
şi e vina mea
eram mai beat ca tine
te-am încurajat de la început
ieri ştiam de ce am făcut toate astea
acum îmi dau seama că am greşit motivele.

ştii?
chiar ştii?
mă uit la el cu subînţeles, am lăsat toată povara pe umerii lui
sunt ironică numai când trebuie să plâng
dar sunt prea stearpă de lacrimi...

da, ştiu.
ce s-a întâmplat contează prea puţin
nu te-am băgat în sertarul cu femei uşoare
dar eşti diferită faţă de toate celelalte
şi chiar dacă tu crezi că eşti un copil
eşti mai puternică decât pari
ai voinţa care mi-a lipsit mie în toţi aceşti ani, eşti exact...

***

dar nu.

noaptea dintre ani

2011-12-21T12:43:00.002+02:00

I.
era vreo trei
mergeam undeva, oriunde
pe picioarele lui
ale mele aveau ciorapii rupţi
paralizaseră.

m-a aşezat pe prima bancă
lângă el, ca un frate care îşi prinde sora într-un Moulin Rouge românesc
mi-am pus capul pe inima lui şi auzeam
numai do-uri haotice
nu ştia ce să facă în timp ce eu,
eu mă uitam ca un câine bătut
aşteptând să ţipe la mine.

dar nu a făcut-o.

uite în ce hal eşti
s-a dus dracului văpaia din ochii tăi cuminţi
ai irişii gri
a rămas în ei doar fumul care te-a învelit toată noaptea
cum dracu' ai putut să faci aşa ceva
nu eşti zdravănă
nu realizezi câte sacrificii aveai de gând să faci...?!
pentru ce? pentru cine? pentru mine?

de unde venim noi? ce alianţe am încheiat noi?
cu ce arme luptăm? ce vrem să cucerim?

am fost tâmpit, trebuia
doamne!
trebuia să-mi dau seama
să nu te fi adus acolo
ar fi trebuit să fiu un exemplu...

l-am întrerupt, regreţi?, nu. e vina mea că ai ajuns aşa
mă iubeşti prea mult
prea copilăreşte.

hai acasă.

II.
nu ştiu nici acum unde stă
dar am acceptat. a chemat un taxi
am adormit cu părul înfoiat pe geaca lui.

III.
a descuiat nervos
mi-a făcut semn cu mâna către baie
dar a zis să aştept un pic, să-mi aducă un prosop şi un halat
era al lui.

să nu faci vreo prostie
doar fă o baie bună
ai şampon şi gel de duş pe raftul din stânga,
e din ăla cu prune şi vanilie de care îţi place ţie.

i-am zis să mă ajute să mă dezbrac,
s-a uitat urât,
tu nu vezi că abia mă ţin pe picioare?,
bine, fie, mă chemi cînd termini
mă duc să fac nişte cafea,
okei.

am stat două ore
a bătut la uşă
de trei ori câte şapte bătăi
doar a patra oară a bătut de nouă
i-am zis să intre.

IV.
a adus cea mai moale pătură pe care am văzut-o vreodată
poate că zic asta doar pentru că era a lui
mi-a spus să mă întind
aduce el cafeaua.

V.
ştii că te iubesc,
ştiam dar nu atât
dar tu ştii ce ai făcut?,
m-am îmbătat mi-am rupt un toc şi mi-am desfăcut rochia la spate,
doar atât?,
ştii că nu.

a ieşit şi mi-a spus să mă culc
vine să mă păzească după ce îşi ia un scaun,
nu-i nevoie, adorm în două minute şi poţi să dormi omeneşte.

dimineaţa l-a găsit cu ochii roşii
spunându-mi la mulţi ani, e 2012,
iar eu i-am spus că va fi cel mai frumos an
doar fiindcă l-am început cu el.

sursă foto.

autoportret

2011-12-19T15:42:00.002+02:00

e plină casa de găleţi
plouă cu lacrimi
acoperişul are un lapsus sau
poate nu el e vinovat
tuşul
se scurge pe pereţi
lasă dâre de eşapament
reverbează prin mişcări patetism
de adolescentă
retina surprinde imagini răsturnate
şi trimite creierului bătăi de inimi
mâinile înceţoşează foile veline
umbre cad anapoda pe caiete
genele pipăie ochii roşii
pe timp de veghe
în timp ce eu
eu îmi consum ultima fărâmă de suflet
cu tine.

sursa foto.

gândurile

2011-12-17T23:27:00.000+02:00

gândurile sunt precum lumânările
se-aprind deodată
cuprind craniul cu fum gros
închegat de suflul canicular al flăcării
ard
picurându-ne ceara pe creier
de parcă ar fi nişte sigilii regale
până rămân doar nişte mucuri
se sting
şi le uităm.

sursă foto.

în gară

2011-12-17T09:25:00.000+02:00

ochii mei sunt palmele tale
gata să pipăie străzile
caută parfum de tramvai deşi urcă în autobuz
pe bancheta din spate sunt scame de romantism
le dau la o parte cu dezgust dar ele
nici măcar nu se clintesc
dimpotrivă
se strecoară pe sub suflet
ştiu ce vor să facă
dar ticăitoarea e ruginită
şi setată cu două ore mai târziu.

ţine minte
ochii mei - palmele tale
autobuzele nu-şi cer scuze
pentru întârzieri.

sursă foto.

Mă limitez.

2011-12-16T19:35:00.002+02:00

Dacă m-aş apuca acum să-mi scriu frustrările, mulţi din cei care mă cunosc şi-ar da seama de ce este vorba. Cu toate astea, doar atât:

" A: - Aş fi în stare să fac orice, mă, înţelegi? Orice!
S: - Tu chiar îl iubeşti."

nu mi-e frică de ziua aia

2011-12-16T01:21:00.000+02:00

Motto: "So why fear of death? Be scared of living."

s-a arătat spectrul şi s-au deschis norii
tipul cu barba castanie apare la orizont cu Sfântul Petru
cară amândoi cele două porţi către ciment şi cer
le pun la picioarele omenirii
se cască râpe între galaxia noastră şi lumile care ne sunt înfăţişate
ne lasă timp pentru ultima ţigară după ce ne leagă la ochi
cu prima icoană
pământenii I se închină
noi doi suntem singurii răsculaţi
huiduim înfrângerea dar suntem euforici când vedem
gagica în tanga cu două coase
are câte una pentru fiecare măcar n-o să luăm SIDA
alergăm înfierbântaţi spre Dracul
vrem un loc pe frunte
ne-aşteaptă Cerber cu labele desperecheate
pentru tăietura de maistru
stigmatul lui Cain
parcă suntem demenţi
abia aşteptăm să fim făcuţi regi în dedesubturi
cu echipament roşu şi tot tacâmu'
deschidem drumuri populaţiei precum buldogii
urlăm prin botniţe şoapte ispititoare
alegeţi căldura
veniţi în iad avem prăjiturele şi ciocolată caldă gratis
facem supică la ceaun
până la urmă ce-nseamnă moartea pe lângă viaţa asta putrezită
fiecare trage şi muşcă de ciolan
ei bine măcar acolo unde voi ajunge
nu va putea nimeni să mă corupă.

sursă foto.

acum aştept să ningă...

2011-12-15T00:40:00.000+02:00

cu fulgii ăia mari care ni se lipesc de suflet
ies afară
să-mi încălzesc picioarele în zăpadă
până se deschid ghioceii
iarna târziu.

mă gândesc cum o vor arăta
ornamentele îngheţate lipite de ramuri
şi păturile pufoase de pe bănci.

mi-e atât de dor de tine
vreau să mă învelesc în fularul tău
când ne-aşezăm pe canapelele albe
ne facem pufoşi
şi ne sărutăm cu buzele vinete
dar cu inimile aproape de gura sobei.

sursă foto.

pe ea, o

2011-12-14T20:35:00.001+02:00

surprinde văpaia din ochii ei
cu linia orizontului
taie tot ce-ai pierdut într-o noapte la casino
împarte fâşia ruptă de pe coapse
în bucăţi egale de sentimente
stinge durerea cu palmele
încălzeşte-i tălpile cu săruturile tale

arată-i că poţi să clădeşti un castel de nisip
din pielea ei
fără să o doară.

sursă foto.

reneagă-mă.

2011-12-13T09:16:00.002+02:00

Iubito,
se strâng norii bulbucaţi de ploi
deasupra noastră,
când ne-aşezăm pe banca
ruptă de grindină
şi mucegăită de ninsori.

Fac alpinism ca să ajung iubirea de ieri,
când cuprindeam Luna cu aripile
astăzi nu mai urc;
nu vreau
să murim amândoi pe treptele scării
- mai bine eu.

Sacrificăm pe cruci cu ţinte
la încheieturi
sentimentele,
e singura variantă de răspuns
nu avem exerciţii de alegere multiplă.

Dă-mi o brichetă,
unele foi nu se întorc
- se ard.

sursă foto.

iubirii mele roşcate.

2011-12-12T07:26:00.001+02:00

ştii
sentimentele mele au stat în cutiuţe cu mosc
le-am păstrat pentru tine
degeaba
iubito
prind mucegai de pervaz
dai cu piciorul la tot
încălţată în veşnicii tăi teneşi
m-ai fi schimbat pe mine decât să renunţi la ei
eşti veşnic nemulţumită
de cum ni se învârt spiţele
nu-ţi pasă decât de parfumul gutuilor
ţi-l împleteşte Tatiana în păr dimineaţa
nici măcar nu ştiai
cât ador toamna...

nimic altceva
roşcăţico
doar roşcove.

sursă foto.

prima zăpadă

2011-12-11T09:48:00.001+02:00

mi-e frică de primii fulgi
poate mă voi simţi un copac dezvelit
ca şi cum aş fi goală în faţa ta.
când bei cafeaua de la miezul nopţii
mă cerţi
apoi mă linişteşti
până rămâne doar zaţul în cana noastră de zăpadă
poate şi un pic de zahăr brun
şi caramel
formând pojghiţa cafenie
cu miros de cozonaci şi dulceaţă de vişine

iarna trece prin bucle şi ajunge la suflet
iar prima pătură albă
eşti tu.

sursă foto

rugă către zei.

2011-12-10T12:45:00.001+02:00

speranţa e în apă,
în vânt,
în florile ofilite,
dar se pare că fuge de mine.

iartă-mă, Hera,
slăbiciunea mea se trage din resemnare
frica de a rămâne a învins în cele din urmă
iubirea aia prozaică
sfinţeşte rămăşiţele acestui trup de copil
maturizează-l într-o femeie puternică
învaţ-o să meargă precum preotesele
lupta ei pentru dragoste a fost şi a ta cândva
dezamăgirea i-a umbrit sufletul când Paris a ales
speranţa s-a-nchistat undeva într-un cocon suspendat în aer.

sursă foto.

o metaforă despre cum ne căutăm marea dragoste

2011-12-08T20:17:00.001+02:00

Momentan vreau să mă mut în altă inimă bagajele sunt pregătite de secole
caut pe cineva care să nu ceară mult pe chirie
oricum consum prea mult din baterie habar n-am unde o pun la încărcat
încep redecorarea ca o fraieră chiar dacă ştiu că nu-mi permit să locuiesc aici
mă doare când vine administratorul şi spune pleacă
m-am săturat de căutări de parcă aş putea găsi vreodată ceva pe plac
e târziu deja şi cred că la noapte
adorm pe bancă în parc.

întrebarea care vă arde pe voi.

2011-12-04T10:42:00.001+02:00

Vreţi să ştiţi de ce nu mai scriu? Good. Vă spun.

Din cauza voastră şi din cauza mea. Şi nu-mi pasă dacă vă dezamăgesc, dar asta cred.

Ştiţi cum am început? Mulţi nu. Vă spun eu. Am început scriindu-mi temerile, frustrăile, poeziile proaste. Se pare că pe-alea le înţelegeaţi. Nu ştiu dacă pricepeţi. Blogul ăsta a fost pentru mine un semi-jurnal, făcut ca să mă ajute să mă descarc şi să primesc sfaturi de la voi. Pe măsură ce standardele mele au crescut, nu am mai auzit de la voi niciun sfat, decât "uau", "ador asta", "e genială" etc. ş.a.m.d. Nu aveam nevoie să-mi spuneţi ce credeţi despre poezii decât dacă aveaţi ceva de criticat. Uite, nu-mi place aici, aici e forţat etc., dar pentru asta există Lira21.

Revin. De la voi aveam nevoie de sfaturi, de consolări, de interpretări ale poeziilor mele, vroiam să-mi extrageţi sentimentele de acolo. Dar am observat că oamenii nu comentează la poezii pentru că nu le înţeleg. Sau comentează din curtoazie, pur şi simplu, băgându-mi una din replicile geniale amintite mai sus. Vroiam să mă ajutaţi şi n-aţi făcut-o, punct.

Mulţi m-au întrebat de ce renunţ, iar eu am dat vina pe voi. Poate am vrut pur şi simplu să mă absolv de vină. Da, admit că mi-a venit pur şi simplu ideea să renunţ, să vedem cui îi pasă, poate doar ca să-mi mângâi orgoliul. Da, admit asta. Am trecut prin n-şpe mii de chestii de când am zis că am terminat cu blogul (deşi ţin să ştiţi că îl "răsfoiesc" cam pe la două-trei zile), care mi-au mai deschis ochii, poate şi inima. Mi-am reorganizat poeziile, stilul - rămân la rime albe (nici nu ştiu de fapt dacă pe blog am postat rime albe, parcă da, în fine). Am intrat într-un cenaclu, mulţumită lui Radu (nu cred că o să termin cu mulţumirile vreodată), unde lumea critică şi îşi dă cu părerea, unde oamenii ăia chiar ştiu unde tre' să schimb şi unde nu. Sau măcar să facă o remarcă interesantă despre poezie când nu e nimic de comentat. Şi apropo, dacă mă întrebaţi acum ce cred despre poeziile mele de pe blog, o să spun că sunt varză, nişte prostii, cu rime proaste (cele care au), unele lipsite de sens şi care nu au legături nici măcar îndepărtate cu ars poetica. Şi asta ca să vedeţi cât m-a schimbat Lira.

Încă nu m-am gândit dacă o să revin, iar dacă aş face-o, probabil ar scrie rar. Mulţumesc oricum celor care le-a păsat, care au lăsat comentarii şi celor care m-au rugat, celor care au încercat să mă facă să revin şi care m-au muştruluit: Muc Roz, Radu, Daniela, Decebal, Bobo (în principiu; îmi pare rău dacă am omis pe cineva) şi prietenilor din umbră, care mă ascultă şi mă susţin în tot ceea ce fac. Dacă ar fi să revin, aş face-o pentru ei.

Am terminat aici.

2011-10-30T00:07:00.003+03:00

Îmi plâng buzele. Ochii vor să muşte. Degetele vor să miroasă, creierul să audă. Inima rămâne încarcerată în bătăi demente, iar eu... ce fac eu?!

Îmi doresc să mă vezi. Îmi doresc să remarci că vreau să înţeleg, că încerc - prin simplele mele cuvinte - încerc să fiu tu.

Vă las cu asta. Şi gata cu blogul. Punct şi de la capăt.

Fisuri.

2011-10-29T00:20:00.002+03:00

Taci dracului din degete,
iubito,
şi nu mai sugruma clapele cu-atâta nervozitate;
n-au şi ele dreptul la un moment
de linişte?

Te simt cum rasufli mut,
de agonie,
gemându-ţi defectele paralitice
şi încă vrei să crezi
că visezi.

Te-aud cum te-ncrunţi,
cum faci gropiţe în bărbie
cu cel mai dulce chin,
creându-ţi strategia.

Te-nchid în cuşca puternică
a braţelor mele metalice
rupte de trup
din timpuri ancestrale.

Deci vezi?
Nu numai tu esti oloagă, ci şi eu.
Dar eu sunt un alt tip de schilod.

Pianist.

2011-10-26T21:27:00.000+03:00

Am degete strâmbe -
parcă din cauza torturilor;
dar ce torturi?
Pianul cu care am strâmbat
prima oară din nas
e acum morman
de stinghii de stejar;
doar sol-ul l-am păstrat
ca un altar
~~al desuetelor trăiri,~~
ca o donaţie
~~de ancestrale amintiri.~~

Am degete strâmbe,
urâte,
chircite -
dar pentru mine
toate sunt la fel.
Sunt reci şi moarte
şi aşa vor rămâne-n veci.

Aşa cum vreau.

2011-10-25T19:44:00.004+03:00

- Cauţi dragostea perfectă?
- Nu chiar. Nici vorbă să ţintesc la aşa ceva. Pe mine mă fascinează egoismul. Egoismul perfect. De exemplu, eu îţi spun acum că vreau să mănânc nişte căpşuni şi tu laşi totul baltă şi dai fuga să-mi cumperi. Te-ntorci cu ele, gâfâind şi mi le întinzi, dar în clipa aceea eu îţi spun că nu mai am chef de ele şi le arunc pe fereastră. Aşa ceva caut eu.
- Ce legătură are asta cu dragostea?
- Are. Habar n-ai tu. Sunt momente în viaţa unei fete când asemenea gesturi sunt extrem de importante.
- Adică ce gest? Aruncatul pe fereastră?
- Exact. Şi în clipa aceea aş dori ca băiatul să-mi spună: "A, am înţeles. Te roz să mă scuzi. Trebuia să ghicesc că nu o să le mai vrei. Sunt un rahat de măgar, un insensibil. Plec să-ţi iau altceva, ca să mă ierţi. Şarlotă sau plăcintă cu brânză?"
- Şi tu cum ai reacţiona?
- I-aş da toată dragostea mea.

Căderi.

2011-10-19T17:27:00.000+03:00

Pur şi simplu n-am chef
de nimic,
ştiu doar că simt nevoia
să strig, să ţip
să mă îngrop în adevăruri
care dor,
măcar să am motive să mint
atât de uşor.

Şi simt că-mi cade cerul şi parcă
mă plesneşte peste faţă,
holbându-se în cea
mai oribilă grimasă
şi simt că-mi face o farsă;
şi poate că-mi face,
e destin şi pace,
dar eu pun la suflet şi simt că
se duce dracului tot
ce-am avut, că nimic n-a avut
niciun rost,
că mi-am clădit castelul din nisip
şi mult prea prost.

Mi-ai spune că n-am motive să plâng,
poate că fac din toate o lună şi-un pământ,
dar parcă peste mine se răsfrâng
toate strângerile de miocard
ce le-am avut;
şi toate, toate
tocmai acum.

Tic - Tac.

2011-10-18T17:26:00.001+03:00

Îmi ticăie un neuron
de slăbiciune
şi aud secundele cum trec
cu moliciune,
curgând cu sadismul albastru şi pierzându-se-ntre dune;
aud cum mi se sparg globii
oculari
în căutarea Neverland-ului
ce nu există.

Către.

2011-10-17T16:17:00.001+03:00

Am o plăcere,
sadică se pare,
să dau trepidaţii
celor ce citesc.
Nu-i doar pasiune
de ştiinţe naturale
ceea ce eu cu gândul
făuresc.

Îmbin cuvitne din plăcerea de-a mă extinde,
dar cei ce mă citesc nu înţeleg
că eu sunt cea ce se deschide ca o carte
pe care nimeni n-are curajul s-o interpreteze
cum îmi doresc:
grotesc,
pentru că tot ce trăiesc
transpune-n rânduri
mai bine sau mai puţin legate
-ntr-ale mele gânduri.

Sunt eu - aşa cum mă vedeţi -
pot să scot ceva din nişte cuvinte seci.
Sunt eu, aşa cum nu vreţi să credeţi că sunt
pentru că nu vreţi să înţelegeţi că sunt
altfel.

De ieri şi până azi.

2011-10-16T13:53:00.000+03:00

Mi se albeşte sângele de-atâtea
leucocite
în căutarea
infecţiei.
Ele nu înţeleg că nu există
niciun stafilococ
ci că totul e
prea metaforic
pentru a fi înţeles.

Şi cantitatea de fier e peste
limite
şi ieri eram aproape-anorexică
de-atâta anemie.

Şi-n amintirea zilei
de ieri
îmi sunt unghiile azi
îngălbenite,
de-atâta dragoste sufocată
în caverna pământie
a miocardului.

Epileptic.

2011-10-15T13:42:00.000+03:00

În momentul ăsta mă gândesc
că pot să sufăr din dragoste
pentru tine,
că pot să-mi fracturez neuronii
din iubire,
cu un picior în groapa săpată
de epilepsie.

Dar nu pot să nu mă gândesc
că poate totul dă greş
şi o să mă vezi
aşa cum nu vreau să mă vezi:
albă la faţă
şi cu pupile reci,
că o să te sperii şi c-o să-ţi fie
mai frică
decât îmi e mie.

Şi dacă îţi voi spune că nu e
grav
n-o să mă crezi,
pentru că vezi -
eşti făcut să glumeşti
şi când te-autodepăşeşti
te pierzi.

Sursă foto.

Aimeé.

2011-10-14T21:32:00.000+03:00

Dragă Aimeé,
m-am apucat de fumat
de când nu m-ai mai vizitat.
Ştii cât îmi lipseşti? Ştii că visele mele sunt ciudate
de când nu mai apari în ele?
Nu mai ştiu când am băut ultima oară,
cot la cot cu tine
şi nici când m-am tăiat în cioburile
de oglindă spartă.

Mi-e dor de tine, Aimeé.
Când îţi simţeam părul lung curgând în valuri
pe umerii mei goi
ştiam.
Ştiam că eşti acolo ca să mă ajuţi,
pentru că erai eu, erai făcută pentru mine,
erai a mea.
Tu mă calmai întotdeauna cu infuziile tale;
parcă te văd cum mi le întindeai cu dreapta
şi mă văd
cum le apucam cu stânga.

Ştii cât mi-aş fi dorit să văd
cât semănăm?
Ai fost atâta timp acolo, apărându-mi spatele,
că acum simt cum mă biciuieşte vântul pe omoplaţi.
Te iubesc, Aimeé, şi urăsc să fiu privată
de o parte din mine,
de ceea ce-mi aparţine.
Eşti a mea,
dar eu nu te pot avea;
eşti eu,
dar nu mă recunosc.

Unde eşti tu acum, Aimeé?
De ce te-ai închis în dulapul meu?
N-am o bucată de suflet,
şi ştiu că e la tine. O vreau.

De ce te-ai tuns, Aimeé?

Dedicaţie pentru unul dintre cele mai frumoase cupluri pe care le-am întâlnit.

La cât mai multe luni fericite!

2011-10-14T08:34:00.000+03:00

Se-mpute treaba.

Mi-e dor să fiu egoistă. Să scriu numai despre mine pagini întregi, să mă afund în plapumă şi să mă înec în lacrimi de aer.

Nu-mi mai pasă. I'm fine. M-am vindecat. Şi o să zic asta până o să-mi intre şi mie în cap, pentru că încă nu-mi vine nici mie să cred. Da' e aşa uşor să uiţi pur şi simplu!

Sunt sătulă să fiu luată drept un copil naiv, oricât de bine mi s-ar potrivi combinaţia asta de cuvinte. Mi-am zis că o să termin cu prosteala şi că o să mă maturizez (a câta oară...?!). Habar n-am dacă, de când îmi tot spun asta, m-am maturizat, iar de copilărit nu se pune problema - dar mi-am propus să-mi învăţ gândirea să se metamorfozeze în funcţie de situaţie. Singură. E greu şi mă pierd. Când sunt nervoasă, mă înmoi dintr-un cuvinţel şi devin iarăşi un îngeraş al naibii de drăguţ. Şi iert tot pentru cuvinţelul ăla nenorocit.

Am aplicat la LicArt cu "Schizofrenie." până la urmă, nu ştiu dacă v-am zis. Toată lumea îmi spunea să înscriu "Toamnă", dar mie mi se părea prea banală. Asta e mai ciudăţică aşa. Oricum, nu mă aştept la nimic. În fiecare zi citesc poezii care mă lasă cu gura căscată, care transmit ce n-aş putea trasmite eu în milioane de ani - şi totul în nişte simple cuvinte. Eu am nevoie de critică pentru perfecţionare, nu de păreri subiective. Deci, pentru cine crede că poate să critice, să lase un comentariu.

Deci, da. Se-mpute treaba.

E ciudată dragostea asta. Cum naibii poţi să urăşti pe cineva atât de mult încât să îl adori?! Să-mi explice şi mie cineva.

Sunt în mega-procese de creaţie. Sunt la a doua variantă a... da' ce vă spun eu atâtea?! Mi-am storcit fiecare părticică a creierului pentru prima, care nu îmi place deloc şi am luat o pauză. E principiul ăla: dacă vine, păi vine! O să toc fac variante, până iese ceva. Dacă nu, iau câte-o bucăţică din fiecare.

Deeeeci, da.

Cum spune diriga: "Am un gap. Ce-i fac?"

Roşii.

2011-10-12T17:16:00.000+03:00

~~reacţia e-n lanţ~~
~~şi e ireversibilă;~~
~~de schimb sau dublă-nlocuire~~
~~miroase-a amoniac;~~
~~nu ţine totul~~
~~numai de fizic -~~
~~e psihic.~~

roşcatul nu-i mirosul tău,
dar e ceva de nedescris
în palmă;
e roză linia vieţii,
dar încă nu s-arată;
se văd petale în obraji,
plânşi, distraţi,
unde ochii se-adâncesc
în orbite
şi descresc;
se rup de lume tentele tale,
devenind livide, moarte, pale,
şi totuşi uiţi că mai ai
kilometri-ntregi de rai
în nuanţe de galben pai.

ploi.

2011-10-09T17:31:00.001+03:00

Plouă. Niciodată n-am urât mai mult ploaia ca azi. Cu fiecare strop, simt că o idee moare. Încă mă gândesc la non-şansele mele la LicArt, dar am zis că o să-mi forţez ghinionul şi până pe 30 voi hotărî cu ce mă înscriu. Încă simt că e ceva ce nu se leagă, că ieri eram altfel, sau cel puţin până... mda, până la un moment dat. Dar ieri nu ploua.

Sunt un parazit azi. Simt nevoia să mă leg de cineva, să-i spun ce am pe suflet. Şi nu e nimeni. Simt că eu sunt de vină, că mă închistez (cred că de treizeci de ori am spus cuvântul ăsta astăzi sau cel puţin de treizeci de ori l-am gândit - ador Pădurea norveagiană a lui Murakami)... aşa, unde eram? Da, că mă închistez. Da' tot eu sunt de vină?! M-am săturat să ascult oamenii, să mă îngrop în adâncurile problemelor lor, să încerc să-i ajut - cât egoism! Dar am şi eu momentele mele. Am ajutat destulă lume, atât cât am putut, cu micile mele deducţii şi sfaturi. Şi pe mine cine mă ajută? Cine mă ascultă? Eu sun, nu ei. Eu încep cu emoticoane libidinoase, nu ei. Mie îmi e dor de ei, poate şi lor - un pic.

Deci, cine mă ascultă? Caietele mele. De fapt, caietul meu. Sunt maliţioasă până şi cu el, săracul, şi n-are nicio vină. Am scris în el cu toate pixurile posibile, m tăiat fiecare greşeluţă cu dungi groase şi, mai nou, e în proces de văruire. Mi-e milă de el, dar îl iubesc. E singurul martor al vieţii mele, şi nu e un jurnal - e un simplu caiet de poezii şi proză, o simplă legătură de foi ce-mi cuprinde gândurile atunci când nu îmi e prea lene ca să le scriu. Mă aşteaptă aici, pe birou, nu ţipă, nu se supără şi mă iartă de fiecare dată.

Am terminat Omul invizibil. Şi, probabil pentru că nu sunt într-ale mele, i-am dat titlul de cea mai deplorabilă carte citită (dacă adjectivul ăsta are grad de comparaţie). Dar m-am apucat de Pădurea norvegiană şi, deşi n-am citit decât vreo 60 de pagini, presimt că o să fie cartea vieţii mele. Exagerez. Pentru că vreau şi pentru că pot.

P.S. Am descoperit o chestie. Că bodogănesc atât de mult ploaia şi nici nu mi-am dat seama că s-a oprit.

Schizofrenie.

2011-10-06T20:40:00.001+03:00

Văd prin bandajul de tifon,

prin pânza deîmpletituri,

un sufletînchegat prin frânturi

ale unui trup~~de nailon~~ din carton.

În încercareade-a contorsiona membre

în aer fluid,bogat în spasme toracice

ce cutremurăbenzile de EEG ~~alene~~ -n catrene

exagerând iluziide arşice.

Zburdă-n lobiitemporali doar

căpriori îmbrobodiţiîn giulgiu,

cearşafurialbe de var,

şifonate,printre rânduri

de îngeri cuzulufi bruneţi

şi robestrânse-n gânduri.

În întunericulalb al minţii lui bolnave

se spargcadaverice şi lungi

metacarpienefirave,

morminte alesfintelor dureri ţinute-n drugi

ale unuischizofrenic

rupt dintrenăluci.

Sangvin.

2011-10-02T13:44:00.000+03:00

Simt în hematii
fierul din buzele tale
şi fiecare centimetru cub
de globule
se-ngroapă-n plasma
palmelor tale;
leucocitele mele
caută disperate
bacteriile pe care
mi le strecori
în rănile purulente.

Sângele meu fierbe
prin artere
şi oxidând prin vene
aşteptând acul de seringă
în ventricul.

Toamnă.

2011-09-30T15:59:00.000+03:00

Şi adierea se transformă-n vânt
ce bate cu sute de kilometri la rând.
Şi frunzele parcă levitează, căutându-şi locul,
creând surda hemoragie ce-nteţeşte focul.
Şi din ghemotoacele cenuşii de scame
se scurg lacrimi autumnale,
poveşti melancolice ale zeului soare.

E toamnă pe câmpii
şi-n mine sunt sute;
Se zbat în terţe sângerii
de ţipete mute.

maturizare(a).

2011-09-28T18:52:00.001+03:00

mă voi maturiza
atunci
când îţi vei pune palma fluidă
pe creştetul meu.
să simţi zvâcul,
să simţi că vreau să mă schimb,
că mă urăsc,
că prin tine mă voi spovedi
de greşeli
şi că tu mă vei ajuta
să muşc din mintea ta complexă
nu doar pentru a-mi sătura foamea,
ci pentru a mă închega
cu tine.

Dedicaţie.

simţuri.

2011-09-27T18:01:00.000+03:00

Ştiu. Ştiu cum e să ţi se ceară, pentru că promiţi. Ştiu cum e să dezamăgeşti. Ştiu cum e să ţipe cineva la tine pentru ceva pe care tu îl numeşti bagatelă. Dar asta e. Nu poţi decât să încerci să nu mai dezamăgeşti, să nu dai motive altora să ţipe. Dar să fii tu.

Am momente în care nu îmi găsesc locul. Nu ştiu dacă am aşa ceva sau dacă pur şi simplu sunt un corp care a dezlocuit un anume volum de aer. Nu mă înţeleg, nu ştiu ce sunt. Nu ştiu ce vreau. Sunt multe lucruri pe care pretind că le ştiu, dar mult mai multe pe care nu le ştiu.

Da, ~~poate~~ sunt încă un copil. Şi şterg acel poate ca să vă dau satisfacţia că ştiu că sunt încă un copil. Nu mă maturizez. Încerc. Nu am nevoie de ajutor şi de compătimire. Am reacţii ciudate, sunt ironică şi sarcastică numai cu cei la care ţin. Nu mai simt o glumă decât dacă nu sunt pe dos. O fac pe supărata atunci când ştiu că am greşit. Orgoliul mă împiedică să mă scuz, să mă milogesc din simplul motiv că nu vreau să dau altora impresia că sunt slabă. Mi-e frică de mine pentru că nu ştiu care îmi sunt limitele. Mi-e frică de ziua de mâine, când s-ar putea să greşesc din nou şi să stric tot ce-am construit. Mi-e frică de multe lucruri.

E o discordanţă între ceea ce scriu şi felul meu de a fi. Asta pentru că sunt înconjurată de persoane care mă fac să uit şi care îmi readuc pe buze zâmbetul. Pentru că am descoperit câtă lume ţine la mine cu adevărat şi încerc să-mi ierarhizez prietenii. Îmi dau seama că "m-am scăpat" prea mult unor persoane care acum ştiu totul despre mine, dar eu nu le cunosc deloc.

Şi greşesc, simt că totul e o greşeală. Că habar n-am ce vreau să fac cu mine, dar ştiu ce vreau să fac cu alţii. Chiar ştiu?!

Ultima creaţie. Oribilă de altfel, dar mi-e dor să scriu o postare lungă.

lasă-mă să-ţi pun

pe frunte

o compresă

îmbibată cu hidroxid

de natriu.

ustură, nu?

e sentimentul pe care

l-am simţit şi eu

la rândul meu

acum ceva zile.

ştii când ai venit târâş la mine,

după ce ţi-ai prăpădit ficatul

spunându-mi adevărul?

eşti palid şi mori,

şi mie tot îmi pasă;

şi nu se termină aşa

dragostea noastră.

Şi ultima fotografie:

Din egoism.

2011-09-26T17:50:00.000+03:00

eu m-am rupt;de tine, de noi,
de astăzi, de ieri,
de tot ce-a fost;
să-mi spui când eşti gata,
eu îţi predau ştafeta.

şi am orbit din vina ta,
din cauza luminii pasteurizate
a becului balon.
s-a dus naibii cerul meu albastru,
eterul ce-ţi contopea chipul;
dar nu mă plâng - destinul.

scurt.

2011-09-25T14:05:00.000+03:00

Şi simt în piept
parfumul ce mă-neca
adesea,
în care mi-am proptit
aripile-n zbor;
m-ai prins
în lipiciul dulceag
al mirosului tău
de soc.

Day for nothing.

2011-09-23T17:58:00.003+03:00

2011-09-22T17:33:00.000+03:00

nu mă mai satur să privesc în gol,
să mă-ngrop în poveşti ce dor,
să te simt.
să ascult cu palma,
să-ţi studiez privirea cefei,
să-mi înmoi pielea
în miezul cărnii tale.

îţi simt puterea curgând,
când scrii,
prin venele-ţi tremurând,
poveşti pentru copii.

~~examinez borcanul~~
~~cu zilele mele~~
~~sfărmate~~
~~şi-observ o oarecare asemănare~~
~~între morţile noastre~~
~~prozaice.~~

~~strâng între degete,~~
~~fărâmiţând~~
~~destinul;~~
~~aştept o încheiere~~
~~din adieri meschine~~
~~sulfaţi şi alte săruri~~
~~ce-adorm cu mine~~
~~aici, la chimie.~~

Temă la română.

2011-09-21T15:59:00.000+03:00

Eu sunt o frunză. Mă urmăreşti? Povestea mea e simplă ca element vegetal,căci sunt efemeră, dar complicată ca om. Mi se va îngălbeni nervura după şaseluni. Mă voi stafidi precum bătrânii. Aşa e viaţa mea.

Dar trăiesc. Am propria gândire şi propriul meu suflet, o inimă şi-unzâmbet. Prin neuronii meu trece clorofilă înverzindu-mi gândul în calea sprelumină. Prin sufletul meu trec apoi ideile de zece ori, pentru că sufletul meue un al doilea creier ce filtrează totul cu subiectivitatea pe care a omis-o materiamea verde.

Am fost şi eu la rândul meu un tânăr ca şi tine. Şi-eram atât de palid îngândire! Dar ascultă-mi povestea şi-ncrede-te în mine.

N-am fost atât de mic şi neînsemnat dintotdeauna. Aveam un colţişor al meuîn care mă ascundeam şi iubeam. Dar colţisorul meu a devenit un loc cunoscut şidintre toţi oamenii, numai eu nu-l mai puteam frecventa. Am început să cred cămi-am uzat sufletul. Şi acum, că îmi scriu ideile, sunt şi mai sigur de acestelucruri. O poţi numi narcisism sau cum vrei tu, dar ascultă-mă şi vei vedea.Da, l-am uzat până când s-a găurit şi până când fibrele s-au rupt.

Am iubit. Am iubit-o. Era totul pentru mine. Cred că ai mai auzit acestelucruri, sunt sigur. Nu sunt primul care trece printr-o depresie, dar mi separe că depresia mea durează de secole. Dar să revin. Era îngerul meu, aşa îispuneam. Şi o alintam atât de des astfel, încât am început să-i văd aripile, înfiecare detaliu al castităţii lor. Nu ştiu şi probabil nu voi afla vreodatădacă ea m-a iubit cu aceeaşi colecţie de sentimente, cu aceeaşi ardoare. Saupoate că, la un moment dat, m-a iubit. Poate...

Aveam 16 ani şi timp destul pentru cărţi. Citeam orice, remarcam fragmentepe care le învăţam pe de rost doar pentru a i le recita. Aş vrea s-o descriu,dar îmi aduc aminte cum spunea Mircea Cărtărescu: doar cei care n-au iubitniciodată umplu foi întregi descriind ochii fiinţei iubite. Nu vreau să credeţică această banalitate este motivul meu, dar plăgile mele nu s-au cicatrizatatât de bine, în ciuda timpului care a trecut peste ele. Por să-ţi spun doarcă, pentru mine cel puţin, era mirobolantă. Şi când credeam că doar eu suntsingurul care are parte de toată grandoarea ei...!

Chiar şi acum sunt uimit de respectul pe care îl port şi poate că o să măcredeţi nebun. Dar măcar pentru cele câteva momente de sinceritate pe carele-am regăsit în iubirea noastră, merită să fac acest efort.

Cum am aflat că mă înşel nu pot – sau poate nu vreau – să povestesc. Poatecă e golul pe care îl are povestea mea; defectul relatării mele. Poate că epreludiul punctului culminant – nu-mi pasă. Nu vreau să deschis sertareprăfuite şi pline de pânze minuscule de arahnide. Nu.

Am aşteptat momentul potrivit. În tot acest timp o cocoloşeam cu tot felulde atenţii, menite să o stânjenească, să îi atingă orgoliul. Nădăjduiam să-mispună ea totul, să plângă la picioarele mele, să-mi ceară iertare în genunchi,iar eu să mă prefac supărat, să ţip la ea. Şi eu o iertasem din primulmoment...

Nu a fost aşa. A trebuit să-i surpind pe amândoi, stând pe banca noastră. Atrebuit să-l surprind pe el luând-o de după umeri şi oferindu-i galant sacoulla prima adiere a vântului. A fost momentul meu de răbufnire. Nu mai ştiu când amalergat în urma lor şi când ne-am bătut sub ochii înspăimântaţi ai fetei pe careo iubeam.

Următoarea amintire e capturată din camera albă a spitalului. „Părinţii eisunt distruşi...Şi îi cred. Nici nu ştiu ce aş fi făcut în locul lor.” se aude de undeva Am începutsă ţip. Apoi nu mai puteam să mişc membrele, ceva mă ţinea. A urmat oînţepătură şi apoi întunericul.

M-am trezit aici, atârnând printre mii de săgeţi verzi. Ce fac eu într-osalcie?! Am încercat să strig. Dar nu mă auzeam nici eu, darămite alţi oameni.Cred că mi-a luat o veşnicie să mă liniştesc şi să mă resemnez.

Şi asta e povestea eşecului meu, a răzbunării. Poate că am murit şi asta ekarma. Sau doar am murit şi am ajuns undeva unde nu e nici iad, nici rai. Poatecă Dumnezeu chiar există şi m-a pedepsit. Nu cred că voi afla nici asta.

Dar trăiesc. Am propria gândire şi propriul suflet, o inimă şi-un zâmbet.Nu ştiu la ce îmi folosesc, dar dacă nu aş fi avut toate acestea aş fi fost obanală frunză.

Când mă voi usca, calcă-mă. Aşa cum mi-am călcat şi eu demnitatea înpicioare. Aşa cum mi-am strivit iubirea sub talpa cu imperfecţiuni. Merita oarepovestea mea un astfel de final? Eram retoric.

Un P.S. important:

Mulţumiri lui Radu pentru inspiraţie şi mii de scuze. Nu vreau să iei asta o presupunere, e pur şi simplu ficţiune, dar baza a fost la tine. Am încercat să redau o poveste care a fost numai şi numai în imaginaţia mea şi sper să nu o iei ca şi când ar fi o ofensă. Mi-ai adus un 10.

Ce era(m) şi ce-a(m) ajuns.

2011-09-18T16:28:00.000+03:00

Eşti doar tu,
doar noi
în lumea noastră,
asemănătoare cu-o Atlantă,
ieşită de sub apă,
îmbrăcată-n alge:
brune, roşii;
dalbe flori, lotuşi
flori din zei căzute,
pe ape răsfrânte.

Mulţumesc Decebal pentru rerereeditare şi pentru ajutorul acordat (aţi putea să întrebaţi cu ce m-a ajutat, dat fiind că poezia e aşa scurtă)
Sursă foto aici. (nu m-am putut abţine)

Miocard.

2011-09-15T20:13:00.000+03:00

Simţi tu ce simt şi eu?
Pune mâna
Mai la stânga.
Simţi cum bate?
Îi simţi pulsaţiile zbătute,
din fiecare noapte?
Durerile ascunse,
din spate?
Simţi porţiunile străpunse
cu ace mărunte,
oasele rupte,
articulaţiile uzate?

Cuplu.

2011-09-15T17:34:00.000+03:00

Ana Blandiana

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

***Chiar avea dreptate profa de română.

Ce cred eu că aşteptaţi de la mine.

2011-09-14T17:09:00.000+03:00

Mă, sincer să spun, al naibii să fie dacă am avut timp să mai scriu. Şi ieri, şi azi am avut câte 7 ore, şi nu că aş avea deja multe teme sau ceva de genu', da' nu m-am obişnuit încă cu trezirea la 6.45. Dar timpul va decide.

Iubesc locul ăsta, liceul ăsta, atmosfera, totul. Dacă v-aş spune că nimeni din clasă n-a avut probleme cu cei mari (ba chiar sunt unii care se înţeleg destul de bine cu bobocii), aţi ridica o sprânceană. Dar aşa e! Pentru diriga n-am cuvinte, e genială, exact aşa cum mă aşteptam, ba chiar mai mult. La fel şi ceilalţi profesori, cu toţii nişte oameni cu care ţi-e mai mare dragul să vorbeşti şi să-i asculţi. Nici unul nu seamănă a sperietoare, nici unul n-a ţipat (deşi toţi spun că nu e şi nu va fi cazul la noi - sună a laudă 90% chestia asta), nici unul nu s-a enervat. Şi liceul e liniştit, vesel, chiar dacă nu e cel mai dotat. Dar îmi place, place, place mult, mult, mult de tot şi nu aş schimba nimic.

Şi în prima zi, când a venit XII-A în vizită a fost emoţionant. Şi, chiar dacă nu se simţea, erau şi ei emoţionaţi, cum eram şi noi, şi diriga. Şi când mă gândesc că şi noi vom veni la fel, peste 4 ani, fără un speech pregătit, cu unul improvizat - dar sincer şi sentimental. Notă: Încă n-am dat jos de pe pereţi fotografiile cu ei, de fapt n-am dat jos nimic din ce era. Cre' că o să treacă ceva.

Atât pentru azi, şi pentru mâine şi poate şi poimâine. De fapt, viaţa mea nu mai e atât de interesantă, nu mai e nimic de povestit. Nicio prostioară, mică sau mare, nicio "gagicăreală" - nimicuţa, nimicuţa (nici mie nu-mi vine să cred).

A venit toamna, copilaşi, dar numai în sufleţelele noastre. Atât şi nimic mai mult. Afară încă sunt vreo 30 şi ceva de grade, deci nu s-a schimbat nimic. La mine, fiind mai întârziată de fel, n-a venit încă toamna. Parcă venise, da' a fugit.

Dă lăbuţa (vei da şi boticul)

2011-09-12T13:16:00.000+03:00

Mircea Cărtărescu

Cri, dă-mi mânuţa şi fii atentă:
e toamnă arborescentă
şi nori în amestec cu stele
curg peste autoturismele de pe şosele.
prin toamnă priveşti ca prin rigla de plastic
din clasa-ntâia: fantastic
se vedea-nvăţătoarea ocolită de curcubeu.

trăim într-un televizor color
cu sonorul dat încetişor...
în culori peruzea, lila, ecosez
zâmbim obraz lângă obraz, împreună
ca Frank Sinatra şi Joan Baez
sau ca doi hamsteri sub un clar de luna.
Cri a mea, Cri
cu tâmplele sidefii.

mi-au cam ieşit fumurile de celebritate din cap
şi viaţa literară mi se pare mai departe decât insulele Malvine
şi fâşnetele de pe stradă mi se par pure obiecte estetice...
nu îmi mai decupez cronicile din reviste,
nu mai "acord" interviuri:
tot ce a fost genialoid în mine mă face acum să zâmbesc.
ştii cât mă obseda structura materiei? cât îl iubeam pe Dylan Thomas?
ştii cum plângeam ascultând "E perfect, mamă"?
acum mentalitatea mea de producător s-a transformat într-una de
consumator
şi nu mai simt nevoia să-mi cultiv obsesiile,
să-mi întreţin nefericirea.
visătoria mea tristă s-a resorbit
acum, când ai răsărit
deasupra mea, cu neoane curbe, de curcubeu.

Cri, dragă eu.

trec autoturisme absente
pe şosele fluorescente.
va veni spic de zăpadă
şi va fi altfel colorată fiecare piatră de pe stradă
o să viscolească peste parbrize, capote
iar noi, sub plapuma de satin
vom citi la caldură Truman Capote
în miros de scorţişoară şi vin.

în televizorul color
cu sonorul dat încetişor
din părul tău oricare fir, şuviţă şi franj
va fi dublat cu frez, ciclamen şi oranj
(culorile nefiind bine reglate),
Cri a mea cu tâmple perlate.

ştiu acum că viaţa exista ca să fie trăită
asta înveţi de fapt de la o femeie: că nu eşti nemuritor
că nu eşti tot una cu universul chiar dacă eşti un mic univers.
ştiu acum că nici un poem nu a schimbat viaţa nimănui.

dă lăbuţa (vei da şi boticul)
toamna îşi agaţă baticul
în pomii turcoaz.

noi hoinărim prin fototapetul cu frunze gălbui şi cer de atlaz.

Generaţia mută.

2011-09-11T13:45:00.002+03:00

Voi aţi observat cumva cum sunt copiii din ziua de azi? Pe lângă faptul că beau, fumează, se droghează şi ce mai fac ei? N-au pic de respect, nici pentru cei cu câţiva ani mai mari decât ei. Adică, mna, poate n-o cunoaşte pe mămica/bunica colegului de clasă, dar nici pe cineva cu care mergea la şcoală? Hai să fim serioşi.

Am fost şi eu clasa a V-a, şi n-a trecut chiar atâta timp de atunci. Dar eu n-am fost niciodată nesimţită să nu-i salut pe cei care mă cunoşteau, nici măcar pe cei mai mici. Şi acum, să trec pe lângă o piticanie cu care am petrecut atâta timp şi să se uite la mine cu ochii ăia de broască şi nici măcar să nu deschidă gura?! Adică eu tre' să-i spun ei "bună"?! Când mi se întâmpla uneori să spun unora mai mari şi ei să nu-mi răspundă, acum ea să nu-mi răspundă mie sau abia să deschidă gura?

S-a dus dracului tot respectu'. Nu că nu s-ar fi dus de mult timp, da' parcă acum aş observa prima oară. Când vezi câte una d-asta mică cum îşi mişcă dosu' învelit în roz, când vezi un băiat cu un tricou rooooz care îşi azvârle picioarele ca şi cum ar fi macho ţi se strică toată ziua. Poate că nici eu n-am fost perfectă, da' n-am avut patru dulapuri de 2 pe 2 cu haine şi uite că mai trăiesc. O să dezvolt eu chestia asta altă dată.

Lume tristă.

2011-09-10T10:38:00.002+03:00

Mă, fraţilor, (v-o spun direct, ce mai încoace şi-ncolo) cum puteţi să fiţi atât de trişti?! Eu ştiu că e greu, că ~~vine~~ a venit toamna, că începe şcoala/liceul/facultatea şi ce mai începe pentru voi, că deja vă e dor de vară, că vă îndrăgostiţi, că aveţi alte probleme. Dar terminaţi cu melancolia asta, că nu vă ajută cu nimic! Ce rezolvi dacă stai toată ziua în casă cu batistuţele lângă tine?! Da' nu merită nimic pe lumea asta, nimicuţa-nimicuţa să te consumi într-un asemenea hal. De parcă dacă te apuci să termini pachetele de şerveţele pe care le ai în casă te ajută la ceva. Ei bine, nu te ajută la nimic. Vorbeşte cu cineva care vrea cu adevărat să te asculte şi să te sfătuiască, pentru că doar aşa te descarci. O fi perna un bun ascultător, dar nu şi un bun sfătuitor (valabil pentru ursuleţ, păpuşică, perete etc.)

Dacă vă consolează, nici eu nu sunt chiar aşa euforică, poate din simplul motiv că n-am de ce). Şi eu am avut o vară încărcată şi ciudată, da' nu e un motiv să plângi atâta timp cât lacrimile tale nu rezolvă nimic. Nu te ajută, ba chiar te deshidratează. Aşa că fii bun şi cuminte, vorbeşte cu cineva care ştie să te asculte (sau chiar şi cu un străin, pentru că uneori e cea mai bună alegere) şi care să ştie să te sfătuiască mai departe, cineva care trece prin ce treci tu.

Dacă eşti mai trist decât credeam eu, citeşte asta, asta şi asta, poate te mai destinzi un pic.

Ai ceva de zis, te ascult.

Stupid things.

2011-09-09T13:43:00.000+03:00

Înceeepe liceul. Şi într-un fel abia aştept, dar în alt fel... În fine. Nu despre asta vreau eu să vorbesc. Deeeci. Azi am chef să mă descarc. Deci...

1. Nu cred că am mai spus-o până acum, dar mă enervează lumea care se ba-aa-aaagă cu tine în seamă aşa.. de florile mărului. Când voi habar n-aveţi dacă există prieteni comuni sau un interes comun. Nu am probleme cu persoanele care îmi comentează pe blog şi cărora le comentez şi eu postările la rândul meu, dar nu pot să-i sufăr pe cei care nu te cunosc deloc, dar DELOC şi se apucă să pună emoticoane ":-*". Băi nene, eu nici nu te cunosc şi tu deja îmi arăţi cât de libidinos eşti?! E un motiv pentru care mi-am schimbat adresa de mail (Şi dacă stau să mă gândesc mai bine, nu sunt decât două). Deci, dacă îmi citeşti acum blogul ŞI această postare, fereşte-te cât poţi :)).

2. Sunt mai OK ca niciodată şi asta îmi afectează postările. Adică mi se pare că plictisesc şi nici nu prea mai am ce să scriu. Nu mai am aceeaşi imaginaţie şi nici ce citesc nu prea mă ajută acum (de fapt, cum ar putea să mă inspire când eu citesc "Carrie"?!) şi nici chef n-am. Şi dacă mi-ar ieşi ceva, m-aş enerva pentru că nu mi-ar plăcea decât două versuri. Şi cum o să încep şi liceul, nu cred că o să mai am atâta timp de poezioare aşa că să nu vă mai aşteptaţi la romantisme din partea mea. Una, două, poate. Depinde acum numai de ziua de mâine.

De ce iubim femeile.

2011-09-08T10:32:00.001+03:00

Pentru că îţi spun "te iubesc" exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie.
Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau altui bărbat.
Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele am ieşit şi ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.

P.S. La mulţi ani, Dori!

La mulţi ani, Dani!

2011-09-07T08:13:00.000+03:00

Nici nu ştiu ce greşeli am făcut sau câte de nu te-am cunoscut mai devreme. Dar pot să spun că sunt mulţumită că n-am greşit mai mult de atât, pentru că simt că ai venit de undeva de departe.

Poate că nu realizezi cât de mult m-ai ajutat, că sfaturile tale au fost mai mature decât orice alte sfaturi pe care le-am primit vreodată şi, se deduce, cele mai bune. Poate că n-ai fost decât omul potrivit la momentul potrivit (uneori simt că te exploatez, pentru că încep să cred că nu te cunosc aproape deloc), dar ce s-ar fi întâmplat dacă nu era aşa? Ce se întâmpla cu mine (sunt atât de narcisistă!) dacă nu erai tu, niciodată ocupată ca să mă asculţi? Nici măcar nu vreau să mă gândesc.

Nu ştiu cât de bună prietenă ţi-am fost eu, dar tu ai fost şi vei fi întotdeauna extraordinară. Eşti un copil, ba nu - o fată matură, cu picioarele pe pământ când trebuie şi visătoare doar când simţi nevoia (nu mă contrazice), o fată cu un minunat simţ al frumosului, o fată genială şi talentată.

Am atât de multe de învăţat de la tine încât nu ştiu dacă vor fi de ajuns patru ani ca să asimilez tot. Poate că nu ţi-a spus-o nimeni niciodată, dar eu aş vrea să fiu ca tine, să gândesc ca tine, să văd totul prin ochii tăi, să filtrez viaţa prin ideile şi cu simţurile tale.

Sunt atât de multe de spus, încât prefer să ţi le spun personal, pe parcurs; în fiecare zi, de fiecare dată când vorbim - o să fac din asta rutina zilnică :)

Ştii foarte bine că în ultima vreme nu-mi prea ies sfârşiturile, dar un simplu "la mulţi ani" nu ajunge. Te iubesc.

Treating illness...

2011-09-05T17:05:00.000+03:00

...is why we became doctors. Treating patients is actually what makes most doctors miserable.

Gregory HOUSE

Oamenii ăştia fac o facultate de 6 ani. Plus rezidenţiat. Plus alte examene pe care le mai dau după. Şi apoi? Responsabilitate. Multă. E imposibil să nu visezi la o carieră ca asta, să nu-ţi spui zilnic că vei fi un chirurg renumit. Şi după liceu, ce faci? Chiar te duci acolo crezând că ştii toată teoria din lume şi să crezi că tu chiar o să pui mâna pe bisturiu?

Hai să fim serioşi. Când eşti încă în generală şi-ţi spui că vrei să dai la Medicină totul pare atâââât de simplu. Dar nu e. Tu nici măcar nu eşti în stare să te uiţi cum taie bunicuţa o găină sau ţi-e frică şi de ac, dar vrei să fii "doctoră" (apropo 1., eşti medic, nu doctor din câte ştiu eu; doctor eşti după doctorat; şi apropo 2. nu poţi să spui decât "doctor" sau "doctoriţă", nu "doctoră").

E normal ca, atunci când eşti mic, să nu-ţi dai seama de anumite lucruri, dar când ai mai mult de 12 ani, poţi să începi să te gândeşti serios la ce înseamnă să faci medicina. Nu e chiar atât de simplu să lucrezi şi să ciopârţeşti în fiecare zi oameni bolnavi (am un respect imens pentru chirurgi, dintre toţi medicii din lume), să nu-ţi tremure mâna şi să îi faci să te înţeleagă şi pe cei mai nepricepuţi într-ale medicinii.

Să fii medic nu e ceea ce vedem noi la TV, sau nu numai ce vedem acolo. Mulţi nu văd decât gloria cu care este întâmpinat chirurgul după ce iese din sala de operaţii spunând că totul e OK. Dar nu mulţi ştiu câte vase de sânge i s-au spart ăluia de pe masă sau ce alte complicaţii a mai avut.

Nu e aşa simplu. Poţi să fii cel mai inteligent om din lume, să ştii toate oasele, muşchii, substanţele, dacă nu eşti în stare să vorbeşti frumos cu pacienţii şi chemi asistenta pentru că ţi se face rău când vezi sânge, nu eşti făcut pentru asta.

Eu îi respect pe oamenii ăştia enorm, pentru că nu cred că aş putea să tai pe cineva, să consult zilnic 30 de inşi, să încerc să-i explic unui nebun de ce e nebun, să fac munca de laborator. Şi mai ales, îi respect pe cei care dau la medicină, care au trec peste toţi anii de rezidenţiat şi care ajung medici-plini.

House. Nu casă, House.

2011-09-04T20:56:00.002+03:00

Începe sezonul 8. Şi l-am aşteptat toooată vara şi mi-e dor de nenorocitul, dar genialul House, de inteligenţa lui Epps în rolul lui Foreman, de Chase şi de Thirteen.

Mi-a plăcut House din prima. Pentru că aici e chiar medicină, spre deosebire de Grey's, care e mai uşor de înţeles. Să nu mă înţelegeţi greşit. Îmi place Anatomia. Dar House e mai complicat şi mă simt genial când eu ştiu ce spune ăla şi alţii nu. Sunt sadică, da. Luaţi-o cum vreţi.

Cică nu mai apare Cuddy şi cre' că pe House l-a cam ajuns puşcăria dupa primul poster al sezonului.

Începe, deci. 3 octombrie. 3 octombrie. Începe.

Prieteni.

2011-09-04T13:42:00.001+03:00

"Când iubesc cu adevărat pe cineva, îmi place să ascult lumea bârfindu-l; asta îmi verifică oarecum anumite procese obscure ale conştiinţei mele, pe care nu le pricep şi de care nu-mi place să-mi aduc aminte."

Mircea ELIADE

De la un film bun la nişte conexiuni.

2011-09-03T10:32:00.000+03:00

Am plâns. Am plâns la Gran Torino. Ce-i drept, de muuuult timp nu m-am mai uitat la un film cap-coadă, dar când mă uit la unu' sunt varză încă vreo oră după. Deci aşa v-am lămurit de ce nu mă uit eu la filme.

Având în vedere că în rolul principal e Clint Eastwood (în binecunoscutele roluri de boşorog răutăcios care spre final dovedeşte că are un suflet de aur), care este şi regizorul filmului (un film cu buget mic, dar care merită o notă mare), bineînţeles că te aştepţi să fie un film nu bun, ci foarte bun.

După ce îi moare soţia, Walt (Clint Eastwood) vede o familie de asiatici mutându-se în casa de lângă a lui. Tipul e un om pe care mulţi îl consideră un nenorocit şi chiar proprii lui fii vor să-l facă să le lase maşina al cărei volan l-a proiectat pe când lucra la uzinele Ford, Gran Torino-ul din 1972. Deşi la început Walt nu pare să se înţeleagă prea bine cu noii săi vecini (după ce Tao încearcă să-i fure maşina de colecţie pentru a fi integrat în gaşca vărului său), pe parcursul filmului îi ajută pe copii, salvându-i pe Tao şi pe Sue de atacurile unor găşti din cartier.

După ce Walt se duce la un tip din gaşca vărului lui Tao şi îl ameninţă spunându-i să-l lase în pace pe puşti, gaşca ciuruieşte casa asiaticilor, răpind-o pe Sue. Când aceasta se întoarce acasă bătută, Walt se hotărăşte să meargă şi să-i răzbune. După ce îşi cumpără costum, se spovedeşte, se tunde şi se bărbiereşte, îl închide pe Tao în pivniţa casei lui şi se duce să-i omoare pe cei din gaşcă (sau aşa pare până aici).

Este împuşcat de către gaşcă în timp ce dădea să scoată bricheta pentru a-şi aprinde ultima ţigară, după care apare poliţia şi îi închide pe vărul lui Tao şi pe ceilalţi, datorită faptului că personajul pe care îi joacă Clint Eastwood a tras suficient de timp pentru a face martorii să apară la geamuri.

Când Tao şi Sue ajung la locul crimei, poliţiştii le spun că Walt nici măcar nu era înarmat. Privind retrospectiv şi punând accentul pe pregătirile bătrânului, totul e clar: se pregătise pentru moarte, ştiind că nu avea nicio şansă în faţa găştii, dar realizând că prin moartea lui se va face dreptate.

Apoi urmează testamentul, prin care fii lui nu primesc nimic, casa fiind lăsată Bisericii aşa cum şi-ar fi dorit soţia lui Walt, iar maşina, Gran Torino-ul de colecţie, lui Tao - "cu condiţia să tai capota ca unul din mexicanii ăia. Nu poţi vopsi pe ea vreo flacără tâmpită cum fac ţărănoii ăia albi şi să nu-i pui un spoiler uriaş de poponari, cum fac ceilalţi asiatici. Dacă te abţii la toate astea, maşina e a ta." Sfârşit.

E imposibil să nu te facă să plângi un film ca ăsta, în care îţi dai seama ce înseamnă spiritul de sacrificiu. E imposibil să nu te gândeşti cum ar fi să ai şi tu un prieten care să facă asta pentru tine. Şi e imposibil să nu-ţi placă Clint Eastwood.

Lovely kid.

2011-09-02T17:08:00.000+03:00

September.

2011-09-01T14:37:00.000+03:00

Pe toată lumea obsedează melodia asta. De ce nu m-ar obseda şi pe mine? Îmi place atât de mult încât încep să o urăsc.

Aşa. Şi cum e începutul vostru de toamnă? Sper că mai bun ca al meu :)

Studii despre

luptăm pe două fronturi

m-am hotărât să nu te mai citesc

când călătoream pe abisul unei vieţi

pornografie psihologică

ţin în palme corola de minuni a lumii

mi-am pierdut paşii

ieri nu se dezlipea atât de uşor

mesaj criptat pe şira spinării

suntem maleabili şi ductili

un fiasco.

*status epilepticus*

se topeşte gerul

ne continuăm deşi nu ne auzim

mă poticnesc pe 2 noiembrie

într-un cocon cu pat alb

între doi, trei sau mai mulţi copaci

ne întrecem cu anii...

epic movies are epic.

între dor şi nevoie de voi.

fără cuvinte. doar scene.

notiţele de după şedinţă

Tudor. marţi, ora 20, săpămâna 1.

ai sfâşiat alianţa

ce ar trebui să ştiţi

am ucis lepidoptere...

aşa te trimit ăştia acasă

nu există minuni în bucureşti

miroase a drojdie

cred că trebuie să mă învelesc cu resemnarea

răspunsuri de pe fundul patului

poemă ţărănească în două acte

e rândul tău să muţi

n-am mai rămas decât echipamentul

iarna ne uităm în cutia cu vechituri

nu mai am gaz la brichetă

pe străduţe de hârtie

programări pe 2012

Cântec

trecutul prin tine

Luptă unisex

şiruri incoerente

în sfârşit ninge

Miros de cafea

unii îşi găsesc perechea

ăştia din Nord.

şi plopii au sentimente

2 ianuarie

noaptea dintre ani

autoportret

gândurile

în gară

Mă limitez.

nu mi-e frică de ziua aia

acum aştept să ningă...

pe ea, o

reneagă-mă.

iubirii mele roşcate.

prima zăpadă

rugă către zei.

o metaforă despre cum ne căutăm marea dragoste

întrebarea care vă arde pe voi.

Am terminat aici.

Fisuri.

Pianist.

Aşa cum vreau.

Căderi.

Tic - Tac.

Către.

De ieri şi până azi.

Epileptic.

Aimeé.

Roşii.

ploi.

Schizofrenie.

Sangvin.

Toamnă.

maturizare(a).

simţuri.

Din egoism.

status epilepticus